Volei feminin, grupele Ligii Campionilor

FOTOGALERIE Metal Galati - Vakifbank 1-3 / Greu de invins

de Vlad Epurescu     HotNews.ro
Joi, 13 noiembrie 2008, 15:29 Sport | Teamball

In sala Rapid, galatencele nu s-au simtit deloc ca acasa desi un grup numeros de suporteri le-au incurajat tot meciul, chiar si dupa ce partida s-a incheiat cu victoria turcoaicelor. In primul set, jucatoarele lui Zoran Terzici au pastrat echilibrul pe tabela pana la 10-10 cand Alida Marcovici si Frauke Dirickx, recuperata pe ultima suta de metri dupa o accidentare, au gresit consecutiv la serviciu, iar Vakifbank s-a distantat la trei puncte. Ofensiva turcoiacelor nu si-a pierdut din intensitate in timp ce romancelor nu le-a iesit nimic, atacul si blocajul fiind practic inexistente. A venit randul nemtoaicei Angela Grun la serviciu, iar masiva jucatoare a echipei turce a inclinat decisiv balanta primului set in favoarea oaspetelor (25-16).

Metalul a inceput cu stangul si al doilea set oferindu-le turcoaicelor sansa sa conduca cu 4-0. Chiar si asa, suporterii veniti tocmai de la Galati, dar si restul spectatorilor din sala Rapid nu au incetat sa le incurajeze pe romance si frumoasa blonda a Metalului, sarboaica Ivana Djerisilo, a spart gheata si a facut primul punct din serviciu. Jocul galatencelor a inceput sa se lege, moment in care o turcoaica a cazut, din saritura, pe genunchi si a fost nevoie de interventia medicilor sa o scoata in afara terenului. La mijlocul setului, Metal Galati a preluat initiativa si au facut punct dupa punct, 24-18, in ciuda eforturilor adversarelor. Minge de set oferita de cea mai buna jucatoare a lui Vakifbank, capitanul Poloniei, Jelena Nikolic (25-21).

Setul trei a fost cel mai echilibrat al meciului, ambele echipe simtind ca, cine il castiga, nu va mai ceda pana la final. La 22-22, jucatoarea Nnek greseste serviciul, iar Zoran Terzici cere time-out pentru a-si mustra eleva. Metalul egaleaza la 24-24 dupa o minge pe care turcoaicele au vazut-o afara insa arbitrul le-a contrazis. Final de set controversat adjudecat cu 26-24 de echipa turca. Metalul a pornit din nou intr-o cursa de urmarire a turcoaicelor, care, mult mai inspirate, au profitat de greselile numeroase venite din partea oaspetelor si au incheiat al patrulea set, totodata si meciul, cu 25-23.

Infrangere pentru Metal Galati in Grupa C, dar nimic nu este pierdut pentru echipa lui Cornel Mangalea. Toate cele patru echipe din grupa sunt la egalitate, fiecare avand cate o infrangere si o victorie. Pe 10 decembrie, galatencele asteapta vizita liderului din Italia, Bergamo. Castigatoarea Ligii Campionilor de cinci ori in ultimii 10 ani, Bergamo a fost, si ea, invinsa acasa de polonezele de la Fakro Muszyna, echipa umilita de Metal Galati (3-0) in primul meci al grupei.

Clasamentul grupei C dupa doua etape:

1. Metal - 3p (4-3, seturi castigate/pierdute)
2. Vakifbank - 3p (5-4)
3. Bergamo - 3p (4-5)
4. Fakro Muszyna - 3p (3-4)
























96 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi