Liga Campionilor (hand. masculin)

Portland San Antonio – Steaua 38-30/ Fara replica

de Andra Popa     HotNews.ro
Vineri, 3 octombrie 2008, 0:08 Sport | Teamball

Steaua a inceput curajos meciul cu Portland San Antonio. Fara Cornel Otelea pe banca, stelistii mentin egalitatea in primele cinci minute si Mazilu pune pentru prima oara Steaua in avantaj, 4-3. Alin Sania se inalta, dar arunca in blocaj si spaniolii inscriu pentru 5-4 dupa un contraatac nimicitor. Portarul Stelei, Obrad Ivezic, apara extraordinar in situatii de unu la unu si dupa 12 minute de joc, ambele echipe merg cap la cap (6-6).

La jumatatea primei reprize Steaua e nevoita sa se apere in patru oameni dupa ce Sania si Nadoveza au fost eliminati doua minute. Marius Tudor greseste copilareste si Portland conduce cu 10 la 7. Incredibil! Oamenii lui Berbece gresesc pasa dupa pasa si spaniolii s-au desprins la cinci goluri. Cel mai bun om al lui Portland, Ruesga, ii pacaleste pe romani si inscrie doua goluri de senzatie. Nimic nu le iese jucatorilor lui Berbece si mult mai experimentatii jucatori ai lui Portland marcheaza dupa fiecare atac. Sania, singurul stelist care s-a remarcat in prima repriza, a stabilit scorul pauzei (19-14) cu o torpila prin apararea adversa.

Spaniolii au pastrat ritmul din prima repriza si i-au tinut la distanta pe stelisti. Veteranul Rudic nu a mai avut precizia din celalate meciuri. Carlos Ruesga a iesit la rampa si in repriza secunda si a marcat gol dupa gol. In ultimele zece minute ale meciului, Portland conducea cu sase goluri. Rudic a fost eliminate in ultimele minute si oamenii lui Chechu Villaldea au inscris pentru 37 la 30. Sania incearca un ultim gol, dar portarul Svensson se lasa in spagat si respinge. Acelasi Ruesga reuseste al patrulea gol pentru Portland si inchide tabela la 38 la 30.

Steaua pierde primul meci din Liga Campionilor, dar peste zece zile urmeaza intalnirea de la Buzau cu RK Cimos Koper.























232 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri