Detinatoarea Ligii Campionilor la handbal feminin, CSM Bucuresti, s-a calificat vineri, pe teren propriu, in sferturile de finala ale actualei editii a competitiei, dupa ce a invins formatia slovena Krim Ljubljana, cu scorul de 28-26 (14-12), in penultimul meci din grupa principala 2, informeaza News.ro.

CSM Bucuresti Foto: csmbucuresti.ro

Pentru CSM au marcat Gullden 10 goluri, Martin 4, Torstensson 3, Manea 3, Niombla 3, Mehmedovici 3, Curea 1, Bradeanu 1, iar de la Krim s-au remarcat Milanovici 4, Jericek 4, Omoregie 4, Koren 4 reusite.

In urma rezultatului, Krim ramane cu 6 puncte si rateaza sferturile de finala, iar CSM acumuleaza 9 puncte si urca temporar pe locul 3 in grupa 2, inaintea celorlalte doua dispute ale rundei, intre FC Midtjylland - Larvik HK (sambata) si Gyor - Team Esbjerg.

Campioana Romaniei nu mai poate pierde calificarea in sferturile de finala ale Ligii Campionilor, cu o etapa ramasa de disputat in grupa 2. In ultima partida, CSM Bucuresti va juca in deplasare cu Team Esbjerg, in 12 martie.

Rezultatele anterioare ale CSM Bucuresti in grupa sunt: 26-26 si 33-35 cu Larvik HK, 24-21 cu Krim, 33-25 cu Team Esbjerg.

In grupa principala 1 joaca echipele HC Vardar, Buducnost, FTC Budapesta, Metz Handball, Thuringer HC si Astrakhanochka.

CSM Bucuresti s-a calificat in grupa principala 2, dupa ce s-a clasat pe locul 2 in grupa preliminara C, in urma rezultatelor: 24-21 si 22-20 cu Rostov Don, 21-24 si 26-20 cu FC Midtjylland, 24-27 si 25-33 cu Gyor.

Meciurile din grupele principale se disputa pana in 12 martie, echipele pornind cu punctajele acumulate in faza grupelor preliminare in partidele cu adversarele calificare si ele mai departe. Din grupa C, Gyor a mers astfel mai departe cu 6 puncte, FCM cu 4 si CSM Bucuresti cu 2 puncte.

Primele patru clasate in grupele principale se vor califica in faza sferturilor de finala, care se vor juca in dubla mansa eliminatorie, intre 7-16 aprilie, pentru "biletele" din Final Four, programat la Budapesta, in 6-7 mai.

In 2016, CSM Bucuresti a castigat Liga Campionilor, fiind condusa atunci de antrenorul danez Kim Rasmussen, care a preluat ulterior nationala Ungariei.

In 8 mai, CSM s-a impus, la Budapesta, in finala Ligii Campionilor, in fata formatiei Gyor ETO, dupa prelungiri si aruncari de la 7 metri, cu scorul de 29-26 (13-12, 22-22, 25-25), iar echipa din Capitala a readus trofeul in Romania dupa 52 de ani.

Liga Campionilor a mai fost cucerita de echipe romanesti in urma cu peste 50 de ani, atunci cand se numea Cupa Campionilor Europeni, Stiinta Bucuresti, in 1961 si Rapid Bucuresti, in 1964. Alte trei echipe au mai ajuns in finala competitiei - Universitatea Timisoara (1973), Stiinta Bacau (1986) si Oltchim Ramnicu Valcea (in 2010).