Sala "Dinamo" se redeschide publicului dupa aproximativ 5 luni, timp in care a fost inchisa de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) pentru ca nu erau indeplinite normele de securitate la un eventual incendiu.

Prima partida cu spectatori in arena din Stefan cel Mare va fi Dinamo - Dunarea Calarasi la handbal masculin (duminica, ora 11:15), in cadrul play-off-ului Ligii Nationale, informaza Mediafax citan ProSport.

"Sala de sport competitionala Dinamo isi deschide portile pentru suporterii alb-rosii. In urma aparitiei in Monitorul Oficial din 22.03.2016 a Legii 33/2016 privind aprobarea OUG 52/2015, s-a creat posibilitatea exploatarii obiectivelor care nu au autorizatie de incendiu pe proprie raspundere, cu conditia obtinerii autorizatiei pana pe 31.12.2016. In aceste conditii, la nivelul conducerii CS Dinamo s-a luat decizia utilizarii Salii de sport competitionale Dinamo, cu adoptarea tuturor masurilor necesare pentru prevenirea aparitiei vreunui incendiu", se specifica intr-un comunicat postat pe site-ul oficial al CS Dinamo.

La sfarsitul acestei saptamani incepe play-off-ul Ligii Nationale de handbal masculin, iar Dinamo asteapta cati mai multi spectatori la meciul cu Dunarea Calarasi. "Este cea mai buna veste pe care o puteam primi. Aveam nevoie de suporteri, pentru ca stim cat de mult conteaza energia pe care ni-o transmit", a declarat antrenorul principal al echipei de handbal, Eliodor Voica, pentru ProSport.

Primele partide din play-off se vor desfasura dupa urmatorul program:

HC Odorhei - Potaissa Turda, sambata, ora 11:00

Steaua - Poli Timisoara, sambata, ora 12:45

CSM Bucuresti - Adrian Petrea Resita, sambata, ora 18:00

Dinamo - Dunarea Calarasi, duminica, ora 11:15