Danemarca va organiza turneul preolimpic la care va lua parte si Romania, cu toate ca tara noastra, in calitate de echipa care a terminat Campionatul Mondial pe locul trei, ar fi avut acest drept. "Suntem surprinsi de faptul ca niciun dintre tarile clasate pe locurile 2-4 la Mondial (n.r. Olanda, Romania, Polonia) nu au primit acest drept, organizarea fiind acordata unor tari cu performante sportive inferioare", se precizeaza intr-un comunicat de presa al FRH.

Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: frh.ro

"Federatia Romana de Handbal isi exprima dezamagirea fata de decizia Federatiei Internationale de Handbal (IHF) privind alegerea tarii care va organiza turneul de calificare la Jocurile Olimpice din 2016, grupa a II-a. FRH considera ca Romania avea cel mai bun dosar pentru aceasta candidatura, indeplinind cu prisosinta toate conditiile necesare organizarii unui astfel de turneu, conform regulamentelor IHF", se arata in comunicatul de presa al FRH, citat de Mediafax.

"Suntem surprinsi de faptul ca niciuna dintre tarile clasate pe locurile 2-4 (Olanda, Romania, Polonia - n.r.) la Campionatul Mondial nu au primit acest drept, organizarea fiind acordata unor tari cu performante sportive inferioare. Federatia Romana de Handbal isi exprima astfel public nemultumirea fata de decizia Comitetului Executiv al IHF", se mai arata in documentul citat.

Tricolorele vor da piept cu Danemarca, Uruguay si Muntenegru, in perioada 17-20 martie 2016. Se va juca fiecare cu fiecare, sistem grupa, iar primele doua clasate se vor califica la Jocurile Olimpice de vara de la Rio de Janeiro.

Componenta turneelor preolimpice:

Turneul 1: Olanda, Franta, Japonia, Tunisia

Turneul 2: Romania, Danemarca, Uruguay, Muntenegru

Turneul 3: Polonia, Rusia, Suedia, Mexic.

Pana acum, au obtinut deja calificarea la JO de la Rio urmatoarele nationale: Brazilia (tara gazda), Norvegia (campioana mondiala 2015), Spania (vicecampiona europeana in 2014), Angola (castigatoarea turneului din Africa), Argentina (castigatoarea Jocurilor Pan Americane) si Coreea de Sud (castigatoarea turneului din Asia). Pe langa aceste echipe, la Rio vor mai ajunge primele doua clasate in fiecare din cele trei turnee preolimpice.

Jocurile Olimpice de la Rio se vor desfasura in perioada 5-21 august 2016.

CM din Danemarca, clasament final:

1. Norvegia/ aur

2. Olanda/ argint

3. Romania/ bronz

4. Polonia

5. Rusia

6. Danemarca

7. Franta

8. Muntenegru

9. Suedia

10. Brazilia

11. Ungaria

12. Spania

13. Germania

14. Coreea de Sud

15. Serbia

16. Angola

17. China

18. Argentina

19. Japonia

20. Puerto Rico

21. Tunisia

22. Kazahstan

23. Cuba

24. Congo.