Brazilia, campioana en-titre, a parasit Campionatul Mondial de Handbal in optimile de finala, "vinovata" pentru acest lucru fiind nationala Romaniei. Dupa un meci in care au aratat atitudine, ambitie, sprit de sacrificiu si o defensiva foarte buna, tricolorele au reusit sa ajunga printre cele mai bune opt echipe din lume. "Trimis" in tara de Gheorghe Tadici, selectionerul Tomas Ryde a gasit formula ideala dupa trei infrangeri consecutive, Neagu, Ungureanu, Buceschi si compania impresionand in fata celei mai bune echipe de la ultimul turneu final mondial.

Cristina NeaguFoto: AGERPRES

  • Pentru un loc in semifinale, Romania se va duela cu Danemarca.
  • Paula Ungureanu a fost aleasa jucatoarea partidei.

"Ne-am pregatit bine, am vorbit despre acest meci. Am folosit toate jucatoarele, am facut foarte multe antrenamente mental, am facut psihologie. Am avut o aparare foarte buna, Paula a fost la un nivel extraordinar. Mica (n.r. Bradeanu) a jucat foarte bine, Geiger a schimbat jocul in a doua repriza, a fost un meci excelent. Am avut o sedinta importanta noaptea trecuta, avem incredere in noi, cand crezi te uiti in ochii celorlalti si suntem puternici cu totii. Duelul cu Danemarca va fi foarte frumos" - Tomas Ryde, la Dolcesport.

"Ne-am dorit enorm calificarea! Ambitia a facut diferenta, am muncit foarte mult, Ii multumim lui Dumnezeu pentru ca am reusit. Am fost foarte, foarte motivate. Am alaturi de mine, sotul, copilul, sora, cumnata, cumnatul, nepoteii, plus toti acesti romani minunați care ne-au transmis toata energia pozitiva. Lasati-ma va rog sa ma bucur de victoria de astazi, vorbim despre Danemarca maine" - Paula Ungureanu, la Dolcesport.

S-au disputat duminica in optimi:

Romania - Brazilia 25-22

Norvegia - Germania 28-22

Danemarca - Suedia 26-19

Olanda - Serbia 36-20.

CM reprezinta si un criteriu de calificare la JO de la Rio de Janeiro(din vara anului viitor). Castigatoarea turneului se va califica direct, in timp ce formatiile clasate pe locurile 2-7 vor juca la turneele preolimpice (se vor disputa in perioada 7-10 aprilie 2016).

La ultima editie a Campionatului Mondial de handbal feminin,Romania s-a clasat pe locul 10. Ultima medalie a tricolorelor a fost in 2005 (argint).

Desfasurarea partidei Romania - Brazilia:

Min 60 Romania - Brazilia 25-22

Marcatoare: Nechita (3), Bradeanu (2)

In superioritate numerica, Neagu greseste o pasa, Brazilia este la doar un gol in urma (20-19). Paula are inca o interventie salutara, o luam de la capat cu emotiile. Ungureanu isi mai trece in cont doua parade: ce portar am avut astazi!!! 22-21 in minutul 58...Bradeanu inscrie de la sapte metri, finalul de partida este unul intezis cardiacilor...Time-out in care fetele striga inca o data: "Pentru cine jucam noi? Pentru noi!" Tricolorele mentin ritmul, nu se pierd cu firea si reusesc sa o elimine pe Brazilia, campioana mondiala en-titre (25-22)!!!

Min 50 Romania - Brazilia 20-18

Marcatoare: Neagu (2), Bradeanu

Romania continua sa joace agresiv si sa nu ii dea multe sanse Braziliei. Cinci goluri diferenta in minutul 45 (20-15). Defensiva a fost la mare inaltime astazi...apararea tricolorelor a facut practic diferenta pana acum. Neagu (47') rateaza de la sapte metri, sper sa nu ne coste aceasta executie. Cu zece minute inainte de final, Romania mai are doar doua goluri avantaj (20-18).

Min 40 Romania - Brazilia 17-15

Marcatoare: Elisei, Bradeanu, Geiger

Bradeanu este eliminata pentru doua minute, in chiar primul minut din a doua repriza. Nu este tocmai inceputul perfect de repriza...Inscriem in inferioritate numerica, prin Elisei (14-9). Brazilia profita de omul in plus, se face 14-11 pentru tricolore. Bradeanu inscrie cu o super executie, 15-11. Brazilia a inceput sa inscrie mai usor, campioana mondiala ramane aproape de Romania. Elisei este eliminata, inca un moment favorabil pentru adversare (15-13). Bradeanu inscrie in inferioritate numerica, fiecare moment al partidei pare a fi decisiv. Geiger o copiaza pe Bradeanu, Romania arata atitudine.

Min 30 Romania - Brazilia 13-8

Marcatoare: Neagu (3), Nechita, Bradeanu

In minutul 21, Romania se desprinde la trei goluri (9-6). Apararea trebuie laudata: tricolorele sunt agresive, nu lasa spatii, se dubleaza incredibil, iar Brazilia nu poate sa inscrie. Cu o asemenea defensiva pana la final, am putea avea sanse sa eliminam campioana mondiala en-titre...11-7 pentru Romania in minutul 26, cea mai mare diferenta de pana acum. Paula mai apara o lovitura de la sapte metri - avem un portar intr-o zi mare...Buceschi rateaza o lovitura de la sapte metri, insa se face 12-8, dupa un gol marcat de Elisei. Final de prima repriza dupa un gol senzational marca Neagu, iar tricolorele intra la vestiare cu un avantaj de cinci goluri: 13-8. A fost o prima repriza in care Romania pare o alta echipa fata de precedentele trei meciuri: determinare, efort, mentalitate, daruire, defensiva...

Min 20 Romania - Brazilia 8-6

Marcatoare: Buceschi (2), Nechita, Neagu (2), Elisei

Paula continua interventiile minunate. Szucs este eliminata si ea pentru doua minute, tricolorele trebuie sa treaca peste inca un moment greu. Ungureanu mai apara un sapte metri, dar mingea este recuperata, iar Brazilia inscrie pana la urma (5-4 pentru Romania). Tricolorele dau senzatia ca sunt foarte hotarate, iar pana in minutul 18 arata o alta atitudine fata de meciurile precedente. Dupa 20 de minute, Romania conduce cu 8-6.

Min 10 Romania - Brazilia 2-2

Marcatoare: Bradeanu, Buceschi

Cristina Neagu este eliminata pentru doua minute in chiar minutul doi, la scorul de 1-0 pentru tricolore. Paula Ungureanu are o prima interventie foarte buna, iar la doar un minut apara si o lovitura de la sapte metri. Este omul inceputului de partida. Din pacate, Neagu rateaza o lovitura de la sapte metri. Brazilia inscrie primul gol in minutul 5. Romania nu are idei in faza ofensiva, iar adversarele inscriu pe contraatac. Doar patru goluri marcate in primele zece minute...Un mare plus pana acum il constituie defensiva: ne aparam agresiv, adversarele nu au multe spatii, un mare minus: faza ofensiva.

A inceput partida cu Romania in atac

Ce a fost pana acum:

Romania - Rusia 27-30

Romania - Norvegia 22-26

Romania - Spania 18-26

Romania - Kazakhstan 36-20

Romania - Puerto Rico 47-14

Lotul Romaniei la turneul final din Danemarca:

1 Paula Ungureanu (portar) 138/2 (meciuri/goluri) - HCM Baia Mare

2 Ionica Munteanu (portar) 17/0 - HCM Baia Mare

3 Diana Petrescu (portar) 1/0 - SCM Craiova

4 Ardean Elisei (extrema stanga) 202/807 - HCM Baia Mare

5 Ana-Maria Tanasie (extrema stanga) 0/0 - HCM Baia Mare

6 Cristina Neagu (inter stanga) 128/521 - Budugnost / Podgorica

7 Gabriela Perianu (inter stanga) 13/5 - HCM Baia Mare

8 Eliza Buceschi (centru) 26/54 - HC Turingen

9 Aurelia Bradeanu (centru) 253/637 - CSM Bucuresti

10 Melinda Geiger (inter dreapta) 70/165 - HCM Baia Mare

11 Patricia Vizitiu (inter dreapta) 30/42 - HCM Baia Mare

12 Luciana Marian (inter dreapta,centru) 9/13 - HCM Baia Mare

13 Oana Manea (pivot) 174/352 - CSM Bucuresti

14 Crina Pintea (pivot) 18/31 - HC Turingen

15 Laura Chiper (extrema dreapta) 15/15 - CS Corona 2010 Brasov

16 Adriana Nechita (extrema dreapta) 128/306 - HCM Baia Mare

17 Gabriella Szucs (aparatoare) 2/0 - HCM Baia Mare

Selectioner: Tomas Ryde, Medic: Florin Oancea, Video-analist: Radu Cheregi, Asistent medical: Adrian Ionescu, Maseur: Claudiu Marasteanu.