Victor Becali sesiza miercuri la Contraatac (gspTV) ca presa a avut o reactie moale vizavi de supozitia conform careia Horia Ivanovici ar fi trucat inregistrarea in care un fotbalist al Stelei spune povestea demiterii lui Bergodi.

Omul a comparat atitudinea ziaristilor in acest caz cu atitudinea pe care ziaristii o au in situatiile in care scriu despre familia sa. Evident, a incercat sa duca discutia intr-o zona de interes minor pentru public si interes major pentru cei apropiati lui.

Totusi, poate fara sa vrea, vorbise despre ceva real si ceva important.

De ce avem reactii palide?

Un ziarist sportiv destept spunea ca daca un subiect naste controverse aprinse in sedinta de sumar, categoric acel subiect merita spatiu in ziar. Sau daca naste indignare. Sau daca naste emotie. Sau daca...

Probabil ca in toate redactiile s-a discutat amuzat sau cu greata despre povestea inregistrarii. Totusi, public s-a vazut foarte putin acest lucru. Lucian Lipovan a scris in ProSport si Cristi Geambasu in Gazeta.

In rest, faptele reci, fara prea multe discutii. Chiar daca postarea inregistrarii adunase aproape 1.000 de comentarii si merita cu adevarat emisiuni sau dezbateri in presa scrisa.

De ce atata liniste? Poate pentru ca scandalul acesta a ajuns subiect de proces. Poate pentru ca nu exista dovezi limpezi ale faptului ca vocea aceea este a lui Ivanovici si ziaristii seriosi nu se arunca aiurea fara argumente limpezi. Sau poate pentru ca nu e profitabil sa dai in Ivanovici.

Nu e profitabil sa te iei de Ivanovici pentru ca omul are emisiune, are gura mare si e mai bine sa-ti fie prieten decat dusman.

Ce pierdem cu adevarat

Acelasi ziarist destept spunea ca atunci cand intri si tu in discutie vizavi de un subiect care nu te avantajeaza, nu faci altceva decat sa dublezi comunicarea din jurul chestiunii si sa-ti alimentezi dezavantajul.

E posibil ca multi sa-i fi auzit sfatul si sa fi tacut malc pentru a nu atrage si mai mult atentia asupra bransei noastre. Imaginea presei este si-asa proasta, de ce sa accentuam aceasta senzatie prin galagia din jurul cazului Ivanovici?

Raspunsul este simplu. Daca vrei sa ai credibilitate si sa nu fii acuzat zilnic de ipocrizie, luare de mita, prostie sau hotie, ar trebui sa vorbesti si despre lucrurile care nu-ti convin.

Sa dublezi comunicarea. Risti sa pierzi, dar nu te pierzi si nu ii pierzi pe cei care te citesc.