Mark Selby a cistigat finala Welsh Open in fata lui Ronnie O'Sullivan, intorcind meciul de la 5-8 la 9-8 (succes in frame-ul decisiv). Rezultatul final l-a dezamagit profund pe Ronnie: considerat favorit, The Rocket a scapat meciul din mina, desi conducea la un moment dat cu 8-5 si avea nevoie de un singur frame cistigat pentru a cuceri trofeul.

"Nu stiu cit este de talentat. Stiu ca Selby nu ataca decit bila pe care este absolut sigur ca o trimite in buzunar. In rest, joaca numai lovituri de siguranta", a declarat Ronnie O'Sullivan, plingindu-se ca in fata unui asemenea stil "negativ" nu si-a putut mentine ritmul.

Mark Selby a respins ideea lui O'Sullivan, intr-o declaratie citata de BBC: "Daca nu poti sa ii faci fata unui jucator precum Ronnie, trebuie sa ai pregatit un plan B. Cind eram condus cu 8-5, eram convins ca nu mai am vreo sansa, stilul meu nu avusese succes. Atunci am incercat sa ma eliberez de presiunea rezultatului si sa joc fiecare frame cu gindul ca daca il cistig, ma mentine in meci. Daca nu, asta e!"

Mark Selby este unul dintre cei mai tenace jucatori de snooker - a cistigat Mastersul dupa ce s-a calificat in finala numai prin victorii in frame-ul decisiv. De aceea, victoria sa la Welsh Open in ultimul joc nu este neaparat o surpriza.

"In fine, nu vreau sa comentez prea mult pe tema stilului lui Selby. Am avut atitea sanse sa cistig meciul, incit nu trebuie sa caut vreo scuza", a incheiat Ronnie O'Sullivan.