Robert Kubica a fost supus, marti, unei operatii minore, incheindu-se astfel prima faza a recuperarii sale. Ranit grav in timpul Raliului Andorrei din februarie, pilotul polonez de Formula 1 va intra acum intr-o alta etapa dificila a recuperarii, ce are ca scop recuperarea functionalitatii bratului drept.

Robert Kubica (Lotus Renault) va putea pilota din nouFoto: Agerpres

Kubica a trecut cu bine operatia de rutina, doctorii indepartandu-i "inevitabilele adeziuni ce afectau functionalitatea bratului drept si a muschilor cotului". Echipa Renault a confirmat printr-un comunicat ca totul a decurs conform planului: "Gratie puterii lui Robert si planului medical foarte atent, perioada delicata a fost depasita, fara vreo complicatie. Avand in vedere progresul recuperarii sale, intra acum in faza a doua, ce are ca scop restaurarea functionalitatii".

Dupa accidentul din februarie, Kubica a stat zece saptamani la spitalul Santa Corona din Italia, fiind supus la patru interventii chirurgicale pentru multiplele fracturi la brat si picior. In urmatoarele luni, sunt planuite mai multe operatii de rutina, cum a fost cea de marti.

Eric Boullier, seful Renault, l-a vizitat la spital pe Kubica, aratandu-se multumit de progresele polonezului: "Robert a facut un pas inainte in procesul de recuperare si doctorii sunt surprinsi in mod placut de modul in care starea sa se imbunatateste. Acum totul este o chestiune de timp si, cu toate ca rabdarea nu este principala calitate a lui Kubica, este constient ca recuperarea sa poate fi un proces destul de lung".

Desi nu poate fi alaturi de echipa, Kubica este la curent cu tot ceea ce se intalmpla in Formula 1: "Am vorbit despre ultimele imbunatariri ale masinii si despre echipa. A fost interesat sa afle mai multe detalii despre R31, pneuri si strategii. Robert este in continuare implicat, tine legatura cu inginerii si a fost informat despre fiecare decizie luata de echipa. Nu e cu noi in acest an, dar este parte din familia Lotus Renault", a adaugat Boulier.