Fostii coechipieri Lewis Hamilton (McLaren) si Fernando Alonso (Ferrari) au fost penalizati de catre comisarii cursei de la Sepang, ca urmare a incidentului lor din Marelui Premiu din Malaezia. Dupa ce s-au ciocnit cu zece tururi inainte de finalul cursei, cei doi rivali au primit cate o penalitate de 20 de secunde fiecare. Aceasta penalizare nu ii afecteaza locul al saselea din cursa lui Alonso, insa il retrogradeaza un loc pe britanicul Lewis Hamilton, pana pe opt.

Hamilton, penalizat la SepangFoto: Reuters

In lupta pentru locul al treilea, Alonso s-a ciocnit de Hamilton, cu zece tururi inainte de final. Monopostul spaniolului a fost avariat, pilotul de la Ferrari fiind nevoit sa treaca pentru a patra oara pe la boxe. Hamilton, care a descris cursa de la Sepang ca fiind "un dezastru", a mai trecut si el o data pe la boxe pe finalul cursei, pentru a-si schimba pneurile, incheiand astfel cursa pe locul al saptelea, in spatele lui Alonso.

Comisarii cursei din Malaezia au analizat dupa incheierea cursei incidentul dintre Alonso si Hamilton, luand decizia de a-i penaliza pe ambii cu cate 20 de secunde. Britanicul de la McLaren a fost penalizat pentru ca a efectuat mai mult de o schimbare de directie cand a incercat sa-si apere pozitia a treia in fata lui Alonso, in timp ce spaniolul a primit aceeasi penalizare pentru ca a provocat coliziunea cu britanicul.

Cu aceasta penalizare, Alonso ramane pe locul al saselea, insa Hamilton retrogradeaza un loc, pana pe opt. Locul sapte ii revine acum lui Kamui Kobayashi (Sauber).

Lewis Hamilton: "Incidente se mai intampla in curse, dar nu aceasta a fost cea mai mare problema a mea. Strategia noastra nu a fost buna. Incidentul nu a contat cu adevarat. Cursa a fost un dezastru total. Ca sa fiu sincer a fost o cursa socanta", a declarat britanicul, suparat ca a fost chemat la boxe mai devreme decat vroia.

Fernando Alonso: "Incidentul m-a costat podiumul. Dar asta este. Am luptat cu McLaren si cu Webber, iar acest lucru a fost o surpriza placuta pentru noi. Am fost competitivi".

Clasamentul final de la Sepang:

1. Sebastian Vettel (RBR) 25 puncte

2. Jenson Button (McLaren) +3.2 secunde - 18p

3. Nick Heidfeld (Renault) +25.0 sec - 15p

4. Mark Webber (RBR) +26.3 sec - 12p

5. Felipe Massa (Ferrari) +36.9 sec - 10p

6. Fernando Alonso (Ferrari) +57.2 sec - 8p

7. Kamui Kobayashi (Sauber) +66.4 sec - 6p

8. Lewis Hamilton (McLaren) +69.9 sec - 4p

9. Michael Schumacher (Mercedes) +84.8 sec - 2p

10. Paul di Resta (Force India) +91.5 sec - 1p

Clasament general:

1. Sebastian Vettel (Germania/ RBR) 50 puncte

2. Jenson Button (Marea Britanie/ McLaren) 26p

3. Lewis Hamilton (Marea Britanie/ McLaren) 22p

4. Mark Webber (Australia/ RBR) 22p

5. Fernando Alonso (Spania/ Ferrari) 20p

6. Felipe Massa (Brazilia/ Ferrari) 16p

7. Nick Heidfeld (Germania/ Renault) 15p

8. Vitaly Petrov (Rusia/ Renault) 15p

9. Kamui Kobayashi (Japonia/ Sauber) 6p

10. Sebastien Buemi (Elvetia/ STR) 4p