Spaniolul Fernando Alonso a inceput anul cu o dubla victorie la a XXI-a editie a traditionalui eveniment "Wrooom", din statiunea Madonna di Campiglio (Italia), la care participa Scuderia Ferrari Marlboro (Formula 1) si Ducati Marlboro (MotoGP). Alonso "a furat" lumina reflectoarelor, castigand ambele curse pe gheata: la bordul unui go-kart si a unui Fiat 500.

Alonso a "zburat" la WrooomFoto: Reuters

Coechipierii Fernando Alonso si Felipe Massa au reusit o dubla in prima cursa pe gheata, in go-kart-uri. Americanul de la Ducati, Nicky Hayden s-a clasat pe locul al treilea, fiind urmat de noul pilot de teste de la Ferrari, Jules Bianchi, Valentino Rossi, Marc Gene si Giancarlo Fisichella. Alonso nu a avut probleme nici in cursa cu Fiat 500, impunandu-se in fata coechipierilor de la Ducati, Hayden si Rossi.

Luca Badoer a avut si el parte de momentul sau de glorie la Wrooom, italianul luand-si la revedere de la Ferrari intr-un F60 din 2009, dupa o lunga cariera ca pilot de teste la echipa italiana.