Monoposturile Formula 1 vor suferi schimbari majore pana in anul 2013, in incercarea oficialilor de a face acest sport mai eficient si poate mai atractiv, informeaza BBC. Doi renumiti ingineri au elaborat un proiect de reglementari, astfel ca monoposturile din F1 ar urma sa aiba cea mai mare schimbare de design din 1983 incoace.

Monopost Williams din 1980Foto: f1-facts.com

Dupa noile modificari, masinile vor folosi cu 35% mai putin combustibil si vor fi putin mai lente, dar pilotajul va fi mai complicat, cu toate ca depasirile vor fi mai usoare. Masinile vor avea aripi mult mai mici, iar podelele vor fi modificate pentru a genera diferit forta de apasare (downforce).

Una dintre schimbarile propuse va face ca efectul de sol creat de monopost sa fie redus major. Aripile fata si spate vor fi mult mai mici, astfel ca cea mai mare parte a fortei de apasare va fi creata de podele. Pentru a obtine acest lucru, podeaua masinii va fi modelata, pentru prima data din sezonul 1982.

In ultimii 28 ani, monoposturile au avut partea de jos plata. Podelele modelate au fost interzise in F1 incepand cu 1983 deoarece se credea ca viteza in viraje este prea mare si monoposturile erau prea periculoase. Atunci insa, "fustele" monoposturilor, acele panouri laterale, atingeau solul si inchideau zona de joasa presiune, crescand astfel eficienta masinii. Acest lucru va fi imposibil in 2013 pentru ca centrul masinii ar urma sa fie mai jos decat partile laterale.

Un monopost ar trebui sa piarda mai putin din forta de apasare atunci cand urmareste o alta masina daca forta de apasare totala este creata de podea, si nu de aripi. Astfel, pilotii vor putea sa urmareasca mai indeaproape masinile si implicit sa depaseasca mai usor.

O alta modificare este ca procentajul mediu al unui tur pe care pilotul il poate parcurge cu acceleratie maxima va fi redus de la 70% (in 2010) la 50% in 2013. Pneurile nu vor suferi modificari, ci vor ramane late si compacte pentru a asigura ca viteza ramane ridicata in viraje.

Aceste noi reglementari au fost elaborate de catre inginerii Patrick Head (director de inginerie la Williams) si Rory Byrne (fost director de design la Ferrari), care au fost implicati in construirea unor monoposturi ce au adus 17 titluri de constructori pentru Williams, Benetton si Ferrari. Cei doi au inceput sa lucreze la noile reguli in martie si i-au prezentat acum proiectul lui Charlie Whiting, director de curse la FIA, care le va finaliza inainte de a le trimite spre echipe.

Ultimul cuvant in acest modificari il va avea TWG (grupul tehnic de lucru al F1), care va analiza modificarile regulilor. Membrii TWG, din care fac parte si sefii de design de la fiecare echipa din F1, vor discuta propunerile si vor sugera schimbarile ce ar trebui realizate, dar se asteapta ca ideea de baza sa ramana neschimbata.