Finalurile spectaculoase din cursele de Formula 1 ale anilor 90' sunt de domeniul trecutului, iar plictiseala se instaleaza nemilos in Marele Circ. Alain Prost, de patru ori campion mondial se alatura unor nume celebre precum Schumacher si Alonso si spune, intr-un scurt interviu acordat HotNews.ro la Bucuresti, ca regulamentul din prezent nu e o solutie buna si trebuie neaparat schimbat, insa admite ca acest lucru e greu de facut in aceste vremuri grele din punct de vedere financiar.

"Regulamentul s-a schimbat in ultimii ani si nu cred ca au ales cea mai buna solutie. Masinile au multe elemente de aerodinamica, sunt foarte lungi anul acesta. Motoarele sunt foarte putin diferite si toate echipele au strategii relativ asemanatoare, masinile sunt si ele aproape la fel si nici nu se pot face depasiri. Trebuie schimbat mult regulamentul iar acest lucru nu e usor in astfel de momente grele cand costurile sunt mari si multi se zbat sa le faca fata", a spus campionul francez.

Regulamentul in vigoare este criticat de cei patru campioni mondiali care ruleaza in acest moment in Marele Circ (Schumacher, Alonso, Hamilton si Button), acestia fiind de parere ca realimentarea ar fi dus la curse mult mai interesante.

In prezent realimentarea in timpul cursei este interzisa, depasirile se fac extrem de greu si au loc mai ales intre piloti din partea inferioara a clasamentului "Singura conditie ca sa poti depasi era ca cineva sa faca o greseala sau sa aiba o problema la monopost. Acesta va fi genul de actiune pe care il vom vedea de acum incolo in Formula 1", spunea la inceputul saptamanii, Michael Schumacher (MercedesGP).

Alain Prost, prezent joi la evenimentul de lansare a Dacia Duster in Romania a participat in 13 sezoane ale Formulei 1 (1980 - 1991 si 1993), castigand de patru ori titlul mondial (1985, 1986, 1989 1993). Francezul s-a nascut in 1955 in departamentul Loire si a participat la 202 curse de Formula 1, la 33 dintre ele plecand din pole-position. A castigat 51 de curse, iar la peste jumatate din cele la care a luat parte a terminat pe podium.