Debutanta in sezonul 2010, echipa US F1 a anuntat numele primului sau pilot. Jose Maria Lopez, care a fost timp de trei ani pilot de teste pentru Renault, va fi al 24-lea sportiv argentinian care concureaza in Formula 1.

In varsta de 26 de ani, Lopez este primul argentinian care va participa in Formula 1 dupa Gaston Mazzacane, pilotul care a concurat in sezoanele 2000 si 2001 pentru Minardi si Prost.

"Semnarea contractului cu Lopez in sezonul nostru de debut a fost un tel de mult timp. I-am urmarit cariera inca de cand domina Campionatul Renault V6 in 2003 si suntem incantati ca il putem avea in echipa noastra. Lopez este un lider innascut. Un lucru relevant despre caracterul sau este modul in care a actionat dupa dezamagirea de a nu concura pentru Renault dupa trei ani de teste in F1. In loc sa-si planga de mila, el s-a reintors in Argentina si a dominat scena locala, castigand 38 de curse in trei campionate", a declarat Peter Windsor, vicepresedintele US F1, potrivit site-ului oficial al competitiei.

"Aceasta este o zi memorabila pentru mine, pentru familia si prietenii mei, dar si pentru argentinieni. Am muncit in aceste zile mai mult decat am facut-o in toata viata mea. Nu am cuvinte sa le multumesc celor de la US F1 pentru aceasta ocazie. O echipa noua in F1 are in fata multe provocari dar scopul nostru este de a deveni din ce in ce mai buni cu fiecare cursa si sa cladim o baza necesara victoriilor", a mentionat "Pechito" Lopez.

Numele celui de-al doilea pilot al echipei americane nu a fost inca anuntat.