Nico Rosberg, pilotul confirmat al celor de la MercedesGP, a precizat jurnalistilor germani ca s-ar bucura ca Michael Schumacher sa revina in Formula 1, dar ca in niciun caz nu va accepta statutul de pilot numarul doi la echipa condusa de Ross Brawn, informeaza AFP. "Sunt departe de a ma considera numarul doi", a precizat tanarul pilot.

"Sunt sigur ca nu ii va fi usor sa revina in Marele Circ dupa o pauza asa de indelungata. In plus, nu mai ai posibilitatea ca alta data sa faci multe sesiuni de antrenamente. Schumacher este un nume important in Formula 1, multa lume se va bucura sa-l revada pe circuit", a precizat Rosberg.

Cu toate ca il apreciaza enorm pe fostul campion mondial, Nico a precizat ca nu se gandeste ca va fi pilotul numarul doi in cazul in care Schumacher va veni la MercedesGP.

"Atunci cand vii la o echipa care este campioana mondiala en-titre este clar ce obiectiv ai. Acela de a obtine victorii cu care sa te clasezi in frunte. Cu toate acestea, nu mai voi considera pilotul numarul doi", a conchis pilotul german.

In varsta de 24 de ani, Rosberg a pilotat in sezonul recent incheiat pentru Williams, echipa alaturi de care a adunat 34.5 puncte, clasandu-se pe locul 8 in ierarhia pilotilor.

In ultima perioada, presa germana a vorbit despre o posibila revenire a lui Michael Schumacher in Marele Circ, fostul campion urmand sa piloteze pentru Mercedes GP (fosta BrawnGP).