Nu a castigat titlul mondial anul acesta, dar Fernando Alonso e pregatit sa nu renunte la Formula 1 pana cand nu termina sezonul pe locul intai. Invitat la o emisiune radiofonica, pilotul de la Renault a vorbit despre obtinerea permisului de conducere, examene, dar si reactia politistilor rutieri care il opresc pe strada.

2,000 de oameni s-au adunat la Universitatea Alfonso X El Sabio din orasul spaniol Villanueva de la Canada pentru a fi alaturi de Alonso. Invitatii surpriza ai programului au fost proaspat castigatorii Cupei Davis, Feliciano Lopez si Fernando Verdasco.

Alonso a povestit despre ziua in care si-a obtinut permisul de conducere. Deja pilot de curse la 18 ani, Fernando nu a avut prea multe probleme la examen. Singura penalizare a obtinut-o pentru ca a fost prea lent: "Am luat din prima incercare carnetul, dar examinatoarea mi-a spus ca m-a depunctat pentru ca am mers prea incet".

Spaniolul a declarat ca, pana acum, nu a primit nicio amenda de la politie. Atunci cand este tras pe dreapta primeste urmatoarea replica: "Alonso succes in anul care vine. Acum circula". Si pentru ca orice lucru are un inceput politia rutiera din oras a venit pentru a-i efectua in direct testul alcoolemiei. Rezultatul a fost 0.0 si Alonso a trecut cu bine de primul sau test al politiei rutiere.

Pilotul de la Renault a recunoscut ca nu are prea multe legaturi cu studiile: "Teama unui examen poate fi comparata cu o masina noua. Daca se poate copia, o facem de la alte echipe".

Alonso s-a supus si unui test fulger:

Cel mai bun pilot al anului? - Kubica

Pune o nota lui Renault, dar si tie - Cinci pentru amandoi

Sunt sanse sa lupti pentru titlu in 2009? - Da

Ai pilota pentru Ferrari, chiar daca nu pe termen lung? - Nu as da un raspuns corect daca nu m-as gandi inainte la asta.

Ce i-ai spus lui Hamilton in Brazilia? - M-am dus sa-l felicit

Esti hotarat sa nu renunti la Formula 1 pana nu devii campion mondial? - Da

Un pronostic pentru Barca-Madrid? - Egalitate