Finlandezul Heikki Kovalainen de la McLaren Mercedes va porni din pole-position in Grand Prixul Marii Britanii la Formula 1, programat duminica pe circuitul de la Silverstone. Nordicul il va avea alaturi pe australianul Mark Webber de la Red Bull Renault, ambii piloti fiind la cele mai bune clasari din cariera pe grila de start. Primii doi in clasamentul pilotilor, Felipe Massa si Robert Kubica, vor pleca de pe locurile 9 si 10.

Kovalainen a reusit un ultim tur de exceptie, devansandu-l cu peste jumatate de secunda pe Webber care a fost aproape de primul pole al carierei, atat pentru el, cat si pentru echipa pe care o reprezinta. Webber si-a egalat cea mai buna clasare pe grila, dupa ce a pornit tot al doilea in 2006, la Monte Carlo, pe vremea cand pilota pentru Williams. Pe pozitia a treia s-a clasat campionul mondial, Kimi Raikkonen, iar Lewis Hamilton, care pornea anul trecut primul, acum s-a multumit doar cu locul patru.

Grila de start in GP-ul Marii Britanii

1. Heikki Kovalainen (Finlanda/McLaren-Mercedes) 1:21.049

2. Mark Webber (Australia/Red Bull-Renault) 1:21.554

3. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:21.706

4. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 1:21.835

5. Nick Heidfeld (Germania/BMW-Sauber) 1:21.873

6. Fernando Alonso (Spania/Renault) 1:22.029

7. Nelson Piquet Jr (Brazilia/Renault) 1:22.491

8. Sebastian Vettel (Germania/Toro Rosso-Ferrari) 1:23.251

9. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 1:23.305

10. Robert Kubica (Polonia/BMW-Sauber) fara timp (nu a mai concurat in a treia parte a calificarilor)

11. David Coulthard (Marea Britanie/Red Bull-Renault) 1:20.174

12. Timo Glock (Germania/Toyota) 1:20.274

13. Sebastien Bourdais (Franta/Toro Rosso-Ferrari) 1:20.531

14. Jarno Trulli (Italia/Toyota) 1:20.601

15. Kazuki Nakajima (Japonia/Williams-Toyota) 1:21.112

16. Rubens Barrichello (Brazilia/Honda) 1:21.512

17. Jenson Button (Marea Britanie/Honda) 1:21.631

18. Nico Rosberg (Germania/Williams-Toyota) 1:21.668

19. Adrian Sutil (Germania/Force India-Ferrari) 1:21.786

20. Giancarlo Fisichella (Italia/Force India-Ferrari) 1:21.885.