Fernando Alonso, spionul de ocazie al celor de la Renault

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Miercuri, 14 mai 2008, 13:15 Sport | Motor

Presa spaniola pune imbunatatirile monopostului R28 al celor de la Renault pe seama venirii spaniolului Fernando Alonso in cadrul echipei conduse de Flavio Briatore, ibericul aducand odata cu el si multe dintre secretele celor de la McLaren Mercedes, echipa unde a evoluat pret de un sezon.

Jurnalistii spanioli vorbesc despre injectarea masinii franceze cu tehnologii si idei preluate de la McLaren de Fernando, cel care era cunoscut anul trecut drept cel care ajuta la setarile monopostului argintiu si care lucra cot la cot cu mecanicii.

"Alonso este un pilot deosebit, cu multa experienta, care ne va fi de folos din toate puncte de vedere", preciza sezonul trecut Martin Withmarsh, unul dintre sefii celor de la McLaren. Se pare ca avea dreptate, Alonso fiind acum de mare ajutor celor de la Renault.

"Memoria lui Fernando este una uimitoare. Isi aduce aminte orice amanunt, de la temperatura unei componente, la fiecare numar sau orice detaliu legat masina sa", spune unul dintre apropiatii dublului campion mondial.

Memoria lui Alonso a fost pusa la incercare si in scandalul de spionaj in care a fost implicata fosta sa echipa McLaren Mercedes ( in procesul cu cei de la Ferrari), atunci Fernando fiind capabil sa spuna celor care anchetau cazul multe date legate de tehnologia celor de la McLaren.

Ramane de vazut cat de mult va progresa monopostul Renault pe baza informatiilor date de Alonso si cat de mult ii va deranja acest lucru pe fostii sai superiori de la McLaren.























707 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version