Raliul Europei Centrale a parasit Romania. Peterhansel si Casteu conduc dupa trei etape

de Sorin Niculescu     HotNews.ro
Miercuri, 23 aprilie 2008, 0:36 Sport | Motor

Francezii Stephane Peterhansel la clasa auto si David Casteu la moto sunt lideri in Raliul Europei Centrale dupa etapa a treia, disputata in muntii Gutai. Runda a fost afectata de ploaie, iar cei doi au preferat o evolutie sigura care sa-i mentina in fruntea ierarhiei generale, cedand victoria de etapa care a apartinut slovacului Jaroslav Katrinak la moto, respectiv sud-africanului Giniel de Villiers.

Casteu s-a clasat pe pozitia a treia si are la general peste doua minute avans fata de al doilea clasat, chilianul Francisco Lopez. Cyril Depres continua sa recupereze teren dupa startul modest in competitie si a sosit al doilea in aceasta runda, urcand pana pe locul 10 la general. Romanul Emanuel Gyenes se afla pe pozitia a opta.

La clasa auto, ziua a fost marcata de problemele mecanice ale lui Carlos Sainz, care a pierdut peste opt minute din cauza unei defectiuni la cutia de viteze. De Villiers a castigat runda cu un avans de un minut fata de Peterhansel care si-a consolidat prima pozitie a ierarhiei generale, marind la peste doua minute distanta fata de al doilea clasat, germanul Dieter Depping. Gabriel Nicolae e cel mai bine pozitionat roman din clasament, locul 24.

La ATV-uri, Razvan Paul Irimescu isi continua dominatia, castigand etapa si avand un ecart de peste cinci minute la general fata de francezul Hubert Detrieu, iar la camioane conduce belgianul Roland Hoebeke.

Etapa a patra se va disputa intre localitatile maghiare Debretin si Veszprem si include doua probe speciale.




















411 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă