VIDEO 20 de ani de la moartea lui Ayrton Senna: 1994-Sezonul fatal. Erorile care au dus la moartea brazilianului. Ayrton atragea atentia ca va fi un an cu multe accidente

de Radu Voin     HotNews.ro
Joi, 1 mai 2014, 8:03 Sport | Motor

Accidentul fatal
Foto: youtube.com
In sezonul 1994 Senna a devenit pilot Williams, devenind coechipier cu Damon Hill. Acest sezon a venit insa cu modificari ale regulamentului ce interziceau instrumentele electronice ce oferisera echipei succesul din anii trecuti.Decizia a atras criticile multor persoane din paddock-ul Formulei 1, deoarece masinile deveneau astfel foarte nesigure, riscul de accident crescand considerabil. Ayrton a spus pe parcursul testelor ce preced sezonul regulat ca va fi un an cu multe accidente pe pista.

Echipa care s-a adaptat cel mai bine noilor schimbari a fost echipa Benneton ce il avea ca varf de lance pe una dintre tinerele sperante ale sportului la acea vreme, germanul Michael Schumcher. Senna considera insa ca masina germanului continea in continuare sistemele electronice ce il ajutau pe pilot, lucru care a fost dovedit spre sfarsitul sezonului, insa nu a putut fi demonstrata utilizarea acestor sisteme.

Senna a avut un start dezastruos de sezon, abandonand in primele doua curse ale sezonului. Etapa cea de-a 3-a avea sa se desfasoare pe circuitul de la Imola. De-a lungul week-end-ului au fost o serie de accidente grave, primul dintre ele avandu-l in prim plan pe Rubens Barichello in antrenamentele libere, impiedicandu-l pe acesta sa participe in calificari si cursa.

 
Ayrton Senna Grand Prix-uri: 162 Victorii: 41 Pole-position: 65 Cel mai rapid tur al cursei: 19 Podiumuri: 80 Puncte totale de-a lungul carierei: 610 Titluri de campion mondial: 3 (1988, 1990, 1991)

Anii in care a pilotat in Formula 1: 1984-1994 Echipe la care a pilotat: Toleman (1984), Lotus (1985-1987), McLaren (1988-1993), Williams(1994)
 
 
Al doilea accident grav a survenit in calificari, cand austriacul Roland Ratzenberger a decedat in urma unui accident la peste 300 kph. Acesta a fost primul accident fatal din Formula 1 dupa mai bine de un deceniu. Senna a obtinut pole position-ul si a mentinut conducerea cursei la start. Un accident ce a implicat mai multe masini a dus la iesirea masinii de siguranta, cursa fiind reluata ulterior.

In turul 5 Senna a parasit pista si a intrat in zidul de la marginea virajului Tamburello la peste 200 km/h. Unghiul impactului a determinat roata fata dreapta a bolidului brazilianului sa se ciocneasca de casca acestuia, pilotul brazilian murind in elicopter in drum spre spital.

Decesul lui Ayrton Senna a creat o serie de schimbari in regulamentul tehnic al competitiei menite sa sporeasca siguranta pilotilor. Un cockpit solid a fost introdus creand astfel o celula protectoare de-a lungul picioarelor si corpului pilotului, iar introducerea unui nou sistem HANS (head and neck system-sistem de protectie a gatului si a capului) a salvat viata multor piloti ulterior, cel mai notabil succes al acestui sistem fiind protejarea lui Mika Hakkinen in accidentul sau de la Adelaide in 1995.
 
Mostenirea braziliana

Senna a fost cunoscut de-a lungul carierei sale ca fiind un pilot pur. Stilul sau de pilotaj a fost unul agresiv si spectaculos ceea ce a fost pe placul multor fani ai sportului. Senna este considerat de toata lumea ca fiind unul dintre cei mai mari piloti din istoria competitiei, iar un numar mare de fani il considera pe acesta ca fiind cel mai mare pilot din istorie. Principalul rival al lui Senna pentru acest titlu, germanul Michael Schumacher a spus in mai multe randuri ca Senna a fost eroul sau si ca il considera pe acesta ca fiind cel mai mare pilot al tuturor timpurilor.

























2691 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    un mare pilot (Vineri, 2 mai 2014, 17:12)

    artistul000 [utilizator]

    el a fost cel care m a determinat sa ma uit la F1 si imi placea foarte mult cum Senna de pe ultimele locuri castiga cursa ... avea un stil aparte ... un mare pilot!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă