Starea de sanatate a fostului pilot Michael Schumacher, aflat in coma intr-un spital din Franta din 29 decembrie, dupa un accident la schi, este in continuare considerata "stabila", a anuntat, vineri, ofiterul de presa al germanului, Sabine Kehm. "Starea lui Michael Schumacher este stabila. Familia lui Michael are incredere totala in echipa medicala si este foarte multumita de munca acesteia. Toate informatiile care nu vin de la medici sau de la familia lui trebuie considerate drept simple speculatii", a declarat Sabine Kehm.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial la Formula 1, a fost ranit grav intr-un accident de schi, la 29 decembrie, in statiunea franceza Meribel. Germanul a fost operat pana acum de doua ori, fiind in coma indusa de la internarea in spital.