VIDEO Michael Schumacher implineste vineri 45 de ani. Fanii fostului campion s-au strans in fata spitalului in semn de incurajare

de I.C.     HotNews.ro
Vineri, 3 ianuarie 2014, 13:23 Sport | Motor

Septuplul campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher, grav ranit intr-un accident de schi si aflat in coma indusa intr-un spital din Grenoble, implineste vineri 45 de ani. In fata spitalului din Grenoble unde este internat sportivul s-au adunat vineri mai multi fani ai sportivului, in semn de incurajare fata de familia acestuia.

Michael Schumacher s-a nascut pe data de 3 ianuarie 1969, in localitatea Hurth, situata in vestul Germaniei, in landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat in Formula 1 la varsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, in august 1991, in Marele Premiu al Belgiei, desfasurat pe circuitul Spa-Francorchamps si a obtinut prima victorie un an mai tarziu, pe acelasi circuit. Schumacher are in palmares sapte titluri de campion mondial, in 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 si 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanta neegalata pana acum, informeaza Mediafax.

Schumacher s-a retras prima data din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit in Marele Circ in 2010, atras de proiectul Mercedes, care cumparase echipa Brawn GP. Insa in trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai aratat forma care l-a ajutat sa intre in posesia celor sapte titluri mondiale. Michael Schumacher nu a reusit in aceasta a doua etapa a carierei decat un loc 3, la Valencia, in 2012, si patru clasari pe locul 4.



O revenire in competitii a lui Schumacher ar fi trebuit sa aiba loc in vara anului 2009, cand germanul ajunsese la un acord cu Ferrari pentru a-i lua locul lui Felipe Massa in cursele ramase pana la finalul sezonului, dupa ce pilotul brazilian a fost ranit grav intr-un accident produs la MP al Ungariei. In final, Schumacher a revenit asupra acestei decizii, dupa ce medicii i-au recomandat sa nu-si reia activitatea, din cauza problemelor la gat. Michael Schumacher se lovise la gat in luna februarie 2009, dupa ce a cazut de pe motocicleta, pe un circuit din Spania. Atunci, el a fost victima unei fracturi la baza craniului. De asemenea, el a mai suferit fisuri la o vertebra si la o coasta.

Michael Schumacher detine si alte recorduri dupa 19 ani in F1, in care a participat la 308 Mari Premii. Germanul, care a concurat pentru patru echipe in cariera sa, Jordan (1991), Benetton (1991-1995), Ferrari (1996-2006) si Mercedes (2010-2012), este pilotul cu cele mai multe victorii in F1, 91, devansandu-i pe francezul Alain Prost (51 de victorii) si pe brazilianul Ayrton Senna (41 de victorii), si cu cele mai multe succese intr-un sezon, 13, la egalitate cu conationalul lui, Sebastian Vettel. Schumacher s-a clasat de 43 de ori pe locul secund si de 21 de ori pe pozitia a treia a podiumului. El este pilotul cu cele mai multe starturi din pole position, 68, fata de 65 reusite de Senna si 45 de Sebastian Vettel si tot Schumacher are cele mai multe clasari pe podium in cariera, 155, la mare distanta de Prost (106) si de Senna (80).

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dubla fractura de tibie si peroneu la piciorul drept, dupa ce monopostul Ferrari condus de el a parasit pista si a izbit puternic un zid de protectie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, sase curse, revenind la ultimele doua Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este casatorit cu Corinna din 1995 si au doi copii, Gina Maria (16 ani) si Mick (14 ani). Familia Schumacher s-a stabilit in anul 2007, la Gland, Elvetia, o statiune pe malul lacului Leman, in apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimata in 2010 la peste 600 de milioane de euro.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost ranit grav intr-un accident de schi, duminica, in statiunea Meribel. Germanul a fost operat pana acum de doua ori. Schumacher este in coma indusa, suferind de leziuni craniene, iar miercuri atasatul sau de presa, Sabine Kehm, a anuntat ca starea germanului este stabila.























3259 vizualizari

  • -4 (8 voturi)    
    Fanii... (Vineri, 3 ianuarie 2014, 13:42)

    dandra [utilizator]

    ...sa il intrebe de ce schia cu asa viteza incat i s-a spart casca, si ce cauta cu minori pe acel traseu nemarcat.
    Ajunge cu acesti eroi falsi, ridicati in slavi, gen paul walker si alti teribilisti.
    • +3 (3 voturi)    
      ... (Vineri, 3 ianuarie 2014, 19:40)

      thebblack [utilizator] i-a raspuns lui dandra

      paul walker era un actor si nu un pilot de curse.
      schumacher e un pilot de curse si nu un schior profesionist.

      pana la proba contrarie walker a murit facand pe smecherul, schumacher s-a rablagit incercand sa salveze un copil (nu foarte clar explicat, ce-i drept).
    • +4 (4 voturi)    
      draga dandra, (Vineri, 3 ianuarie 2014, 22:26)

      CosmiN_ [utilizator] i-a raspuns lui dandra

      "schia cu asa viteza incat i s-a spart casca" ??? Casca NU s-a spart de la viteza! Asta te face eroina autentica la ilogica.
      In plus, fanii stiu raspunsul la intrebarile tale, deci nu e cazul sa ii inveti tu ce sa intrebe.
  • +4 (4 voturi)    
    La multi ani Shumi! (Vineri, 3 ianuarie 2014, 15:10)

    Inna100 [utilizator]

    Vei scapa cu bine! Ne rugam pentru asta!Esti un campion adevarat si nu te_ai dat batut niciodata. caracterul tau nobil si puternic te va ajuta sa iesi cu bine si sa te refaci dupa acest accident devastator.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri