Richard Branson s-a tinut de cuvant: deghizat in stewardesa, proprietarul echipei de F1 Virgin a servit pasagerii unei curse companiei AirAsia, proprietatea concurentului sau din Malaezia, Tony Fernandes, a carui echipa Lotus a terminat campionatul din 2010 inaintea sa, scrie AFP.

Imbracat cu o minijupa rosie si pantofi asortati, miliardarul britanic a servit la bordul aeronavei timp de peste cinci ore, intre Perth (Australia) si capitala malaeziana Kuala Lumpur.

Branson si-a pastrat totusi faimoasa sa barba blonda.

"A fost cu adevarat o premiera pentru mine. Mi-a placut experienta", a declarat acesta, intr-un comunicat AirAsia. "Am spus intotdeauna ca imi respect cuvantul dat si sunt fericit ca am onorat acest pariu".

Branson si Fernandes, care a lucrat pentru miliardarul britanic in industria muzicala, au facut un pariu potrivit caruia cel care va termina clasamentul in urma celuilalt va lucra ca stewardesa dupa primul lor sezon de F1.

Lotus a terminat pe locul 10 in clasamentul general iar Virgin pe 12, dar pariul a fost amanat la inceputul lui 2011, dupa ce Branson a avut un accident la schi.

Ulterior, echipa Virgin a fost cumparata de Marussia Motors iar scuderia lui Fernandes a fost redenumita Caterham. Niciunul dintre cei doi nu au acumulat puncte in sezonul 2012.