In primul caz, in masa uriasa de oameni se gasesc si cativa nebuni dispusi sa practice un sport al naibii de dificil. Genul de sport in care se ating culmile performantei doar dupa ce respectivul practicant este inmuiat bine intr-un amestec de suferinte, transpiratie, disciplina, antrenamente dure.
In al doilea caz, cei care ajung sa se inscrie la sporturi precum canotajul, atletismul sau gimnastica sunt, de obicei, oameni care nu se asteapta ca viata grea traita de parinti sa le ofere lor ceva pe tava. Pur si simpla se legitimieaza, se antreneaza, traiesc sferturi din bucuriile altor copii sau tineri, totul pentru a urca pe treptele inalte ale podiumurilor.
Uneori, triumfa in fata a milioane de semeni la Olimpiada, asa cum fericit li s-a intamplat in ultimele zile Sandrei Izbasa, Georgetei Andrunache, Violetei Susanu si Constantinei Dita. Alteori, triumfa doar in fata rudelor si a prietenilor apropiati in finalele competitiilor interne, asa cum li se intampla celor enumerate mai sus, dar si altor sute de sportivi romani.
Desi este tentant sa-i compatimim, lucrurile ar trebui insa sa stea un pic altfel. E clar ca intr-un fel sau altul ei si-au ales aceasta viata de sportivi chinuiti. Astfel, noua nu ne ramane decat sa-i aplaudam cand castiga, iar atunci cand pierd si suntem gata sa luam peste picior acel loc 4, 7, 12, sa ne intrebam daca noi, in meseriile noastre, atingem nivelul lor de excelenta.
I-ul caz, "cel al ţărilor cu populaţie mare" (şi bogată). Vezi amorocanii. Phelps şi toţi ăilalţi. Bani gârlă, sport pe pâine, bravo lui - nu îşi rupe oasele de foame ci strict pt. a-şi depăşi limitele, adulaţia norodului e pe măsură atunci când câştigă - fiindcă într-adevăr câştigă.
Al II-lea caz, al nostru, sport din pasiune dar mai ales DE FOAME. Multă pasiune dar şi mai multă nevoie de a-şi depăşi limitele - pt. a avea ce pune apoi pe masă. Implicit, mai multă frică de un posibil eşec. Şi frica duce la eşec.
Adulaţia poporului? NUMAI atunci când câştigă - atunci când se află în afara podiumului se trezesc "dăştepţii" care nu înţeleg nimic şi le bălăcăresc sportivilor întreaga muncă.
De ce? De unde?
Cu ce e mai buna o meserie mediocra ? Ce mare beneficiu aduce umanitatii o existenta obisnuita, mediocra, stearsa, anonima. Cu toate bucuriile ei din care sportivii gusta pe "sfert" (???).
Mie articolul imi suna a elogiu mediocritatii.
nu vreau sa jignesc jurnalistul, sincer.
De asemenea, am spus ca oamenii care practica sporturi extrem de dificile, precum canotajul, atletismul, gimnastica nu trebui compatitimiti pentru ca ei si-au ales aceasta cale, dar trebuie aplaudati atunci cand obtin performante.
2. inmuiat bine - nu are grad de comparatie, inestetic
3. legitimieaza
4. in ultimele - dublu spatiu
5. insa sa - inestetic
6. E clar - inestetic
Nu, nu atingem nivelul lor de excelenta.
multi oameni chinuiti nu au multe sanse sa gaseasca ceva de lucru, iar marea lor majoritate au meserii cu o calificare extrem de mica sau ce nu necesita o calificare.
Viata grea i-a privat de scoala, de copilarie, de adolescenta, de viata. Sunt oameni care se traiesc si mor in conditii incredibil de grele.
Sportul cum-necum ofera o sansa in viata. Cei ce ajung sa faca performanta in 'sporturi de oameni chinuiti' chiar se imbogatesc, isi schimba radical cursul vietii. Ceilalti ai putin performanti au si ei sansa de a duce un trai onest.
Cam toti sportivii inclusiv performerii provin din familii mai degraba modeste. marea majoritate din familii sarace, sportul a fost sansa lor precum pentru altii sansa este inrolarea in armata, voluntariatul in zonele de conflict etc.
Nu cred ca e cazul sa compatimim sportivii, dupa cum nu e cazul sa compatimim nici practicantii altor meserii.
Dar ar fi cazul ca sportul in general sa devina o componenta importanta a vietii noastre. Devenim un popor sedentar, obez si bolnav altfel.
Sportul in sine nu ar trebui sa fie un chin pentru nimeni, ci o placere si o sansa de a trai sanatos.
Pentru unii sportul e chiar un mod de trai.
Exista si altfel de sporturi ?
In TOATE sporturile pt a atinge culmile performantei trebuie sa suferi, sa depui eforturi enorme, sa ai disciplina si antrenamente dure.
Si sa nu aud de darts sau biliard, ca alea nu-s sporturi, sunt jocuri. Si chiar si acolo cei care cistiga se antreneaza ore intregi in fiecare zi. Sunt sute de anonimi talentati de care nu a auzit nimeni pt ca au fost prea lenesi, prea delasatori, prea slabi (psihic) pt a transforma talentul in performanta. Si sunt altii care chiar daca nu au talent cu carul, muncesc de 2, de 3, de 10 ori mai mult decit restul pt a ajunge in top.
Hai sa nu ii martirizam ("sportivi chinuiti") si sa nu traim cu impresia ca in unele sporturi se munceste mai mult decit in altele sau ca cei din tarile sarace trebuie sa se antreneze in timp ce cei din tarile mai bogate se nasc gata antrenati, numai buni de dus la olimpiada. Avantajul pe care il are sa zicem un american in fata unui sportiv dintr-o tara saraca e reprezentat de resursele materiale: are acces de multe ori la hrana mai de calitate, la tehnologie mai noua, conditii mai bune de antrenament. Evident ca si astea conteaza, dar si el trebuie sa munceasca la fel de mult ca si sportivul din tara saraca. Daca doar banii asigurau medalii, atunci Bill Gates lua singur toate medaliile de aur de la Beijing.
Mai bine le recunoastem tuturor sportivilor meritele, ii aplaudam si pe cei care cistiga, si pe cei care nu cistiga, dar macar dau tot ce pot. Insa cei care comit timpenii merita criticati, la fel cum la orice job daca faci timpenii esti criticat.
Felicitari pentru articol Stefane.
Pai tocmai pentru ca noi nu atingem in meseriile noastra nivelul lor de excelenta, desi avem ceva conditii de munca (nu-i asa domnule autor?), in timp ce ei nu au conditii si obtin ceva rezultate, ar trebui sa fie sustinuti mai mult material.
Nu cred ca e corect sa raspanditi ideea ca ei si-au ales meseria asa ca este treaba lor.
Vor pleca in strainatate, asa cum fac acum medicii, si apoi veti face articole in care sa va intrebati de ce nu avem performante.
In privinta atletismului nu ma bag, dar cred totusi ca trebuie facuta o distinctie intre sportul in sine si cel de performanta. In fond, atletismul e cumva un joc de GO - profund tactic, dar la un nivel mai putin popularizat. Cine reuseste sa il practice are satisfactii inaccesibile celorlalti.