Inainte de finala pe echipe la gimnastica feminin, Luminita Paul de la Gazeta Sporturilor a pus sub semnul intrebarii posibilitatea ca Romania sa obtina o medalie. Nu a facut-o Tiriac, nu a facut-o Morariu, nu a facut-o un om care scade asteptarile pentru a da contur gros performantei ulterioare. A facut-o un ziarist care urmareste lotul national de gimnastica asa cum multi dintre noi urmarim fotbalul.

Din fericire, am avut o noua zvacnirea a muschilor performantei, iar fetele noastre au urcat pe podium. Poate unora inca li se pare putin, dar dupa ce ani de zile am fost obisnuiti cu medalii, e timpul sa schimbam doua lucruri.

In primul rand, sa apreciem mai mult locurile din afara podiumului. Sa consideram locul 4 al tiristului Alin Moldoveanu ca si cand ar fi locul 1. Sa apreciem locul 5 obtinut de Camelia Potec in finala de 200 metri liber ca si cand ar fi locul 1. Sa ne bucuram pentru echipa de gimnastica masculin care a luat locul 7 ca si cand ar fi urcat pe podium.

Asta pentrun ca multi dintre cei care sunt acum la Beijing reprezinta varfurile unui sistem care ofera sportului o singura ora in scoli, iar sportivilor de performanata conditii de pregatire rar acceptabile.

De asemenea, trebuie sa inelegem faptul ca modernizarea sistemelor de pregatire din Romania se face in trepte.

Am evoluat de la pregatirea in care se mai scapau palme si pumni la antrenamente la cea care pune accent pe vointa sportivului de-a face performana. Si aste e mai greu. Se vede asta mai ales in competitie cu tarile in care constrangerile aplicate sportivului inca mai joaca un rol important in obtinerea de rezultate.

Astfel, si din aceste motive, oamenii care reprezinta Romania la Beijing nu sunt sunt doar sportivi. Sunt in primul rand o minune.