Natalia Paderina, sportiva din Rusia, si Nino Salukvadze, din Georgia, s-au imbratisat pe podiumul de premiere al probei de pistol cu aer comprimat in pofida conflictului armat in care se gasesc in acest moment cele doua state europene. Rusoaica a castigat argintul in timp ce Salukvadze a dobandit bronzul olimpic.

"Aceasta medalie este pentru Georgia, mai ales in astfel de momente. Am fost foarte nervoasa vazand situatia dificila a poporului meu. A fost frumos din partea Nataliei ca a venit si m-a imbratisat", a declarat Nino imediat dupa festivitatea de premiere.

Nino Salukvadze a cucerit medalia de bronz dupa ce sambata seara sportivii georgieni erau anuntati ca este posibil sa se retraga in masa de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Presedintele georgian Mihail Saakasvili le-a comunicat insa sportivilor sa continue competitia.

Rusia si Georgia se confrunta pentru preluarea controlului regiunii separatiste Osetia de Sud.