Gimnastica este una din disciplinele de la care Romania asteapta rezultate bune la Olimpiada. "Imi doresc neaparat o medalie, nu conteaza culoarea ei, nu conteaza la ce aparat", a declarat Flavius Koczi (component al lotului masculin de gimnastica) intr-un interviu acordat Mediafax.

Flavius Koczi Foto: Agerpres

Cum a inceput totul

"Am inceput la sapte ani, parintii m-au dus la gimnastica pentru ca eram neastamparat. Parintii nu au facut sport. Eu eram neastamparat, ei au zis ca am prea multa energie si m-au dus la gimnastica sa imi consum energia".

Ambitia face diferenta

"Intotdeauna mi-am dorit sa fac un pas inainte, adica de la club sa ajung la lotul de juniori, de la lotul de juniori sa ajung la lotul de seniori si dupa aceea sa incep sa castig medalii, la Europene, la Mondiale si la Olimpiada".

Inelele, cel mai greu aparat

"Intotdeauna un aparat sau doua sunt mai dificile. De exemplu, inelele. La inele daca nu te nasti cu ceva forta, este mai greu, poti sa lucrezi mult si bine. Daca nu ai o forta nativa, nu prea faci fata concurentei".

Vrea neaparat o medalie la JO

"Imi doresc neaparat o medalie, nu conteaza culoarea ei, nu conteaza la ce aparat. Particip la trei aparate, am si individualul compus, poate sa iasa de la oricare dina ceste probe. Nu, nu am niciun fel de superstitii. Consider ca daca esti antrenat bine, nu e loc de superstitii", a declarat Flavius Koczi pentru Mediafax.