Cu doar cateva zile inainte de partida cu Franta, Victor Piturca a precizat, in cadrul unei conferinte de presa, ca disputa cu Luxemburg, de vineri, este mai importanta decat cea cu formatia pregatita de Laurent Blanc. "Meciul cu Luxemburg este cel mai important, daca nu castigam, atunci partida cu Franta va deveni doar una de palmares. Ar trebui sa ne temem foarte tare de ei (nr. de Luxemburg)", a precizat selectionerul echipei nationale a Romaniei.

Victor PiturcaFoto: AGERPRES

"Avem cel mai bun lot la dispozitie pentru cele doua jocuri. Rat, Radu Stefan, Marica si Bogdan Stancu nu prea au evoluat pana acum, iar asta nu este chiar bine. Tamas si Mutu sunt exclusi, iar Sanmartean s-a accidentat in ultimul moment.

Cel mai important este meciul cu Luxemburg, desi vad ca nu i se da importanta. Au facut progrese remarcabile de cand si-au deschis o academie de fotbal in urma cu opt ani de zile. Toata lumea ne da castigatori, daca pierdem va fi o tragedie. Ne asteapta un meci extrem de dificil, sper sa trecem cu bine.

Vom avea probleme daca nu vom fi pregatiti din punct de vedere fizic. Trebuie sa trecem de Luxemburg pentru a vedea cum va fi meciul cu Franta.

Ar trebui sa ne temem foarte tare de Luxemburg. Nu uitati ca au batut Slovacia, iar Belarus n-a putut sa ii invinga. Franta i-a invins foarte greu. Noi nu mai suntem echipa de demult, cu siguranta vom avea probleme. Totusi, cred ca suntem pe este ei" - Victor Piturca.

Mutu si Tamas ar putea reveni la nationala

"Pe Chivu il las in pace, sa mai treaca timpul, pentru ca lui sa-i vina dorul de echipa nationala. Cu Radoi nu o sa vorbesc, trebuie sa vina de la el daca vrea sa revina la nationala. E inadmisibil sa te retragi ca ai avut un clinci. Pur si simplu n-a mai vrut sa vina la nationala. Sapunaru mi-a spus ca avem nevoie de Mutu si Tamas. Nu trebuie sa-mi spuna ca avem nevoie de ei, stiu si eu asta. Cu Mutu nu am mai vorbit, dar el nu poate sa ma convinga discutand la telefon. Tamas si Mutu ar avea o sansa daca Romania ar invinge in cele doua meciuri. Baietii pot juca si pentru cei doi" - Victor Piturca, in cadrul unei conferinte de presa.

Programul Romaniei in urmatoarele zile:

Luxemburg - Romania/ 2 septembrie, ora 20.30

Romania - Franta/ 6 septembrie, National Arena, 21.30.