Acuzat de coruptie, vicepresedintele FIFA a demisionat

de L.A.     HotNews.ro
Luni, 20 iunie 2011, 17:56 Sport | Fotbal

Jack Warner paraseste FIFA
Foto: Reuters
Vicepresedintele Federatiei Internationale de Fotbal (FIFA), Jack A. Warner, si-a anuntat, luni, demisia, dupa 30 de ani petrecuti in sanul forului mondial, ca urmare a scandalului de coruptie in care este implicat. Datorita acestei decizii, oficialul nu va mai fi anchetat de catre Comisia de Etica a FIFA, "fiind mentinuta astfel prezumtia de nevinovatie".

"FIFA regreta desfasurarea evenimentelor ce au dus la decizia domnului Warner, ii multumeste pentru anii de devotament fata de fotbalul regional si international si ii ureaza numai bine pe viitor", se arata in comunicatul FIFA. Warner se retrage din toate functiile sale din fotbalul international dupa 30 de ani petrecuti in cadrul FIFA, alegand sa se concentreze pe functia sa din guvernul din Trinidad si Tobago.

Jack Warner si candidatul la presedintia FIFA, Mohammed Bin Hammam, au fost suspendati luna trecuta de catre FIFA, acuzati fiind ca ar fi oferit stimulente financiare membrilor Uniunii Fotbalistice din Carraibe in schimbul unor voturi. Cum Warner si-a dat demisia, investigatiile in cazul sau nu vor mai continua.

"Ca urmare a demisiei din proprie initiativa a domnului Warner, toate procedurile Comitetului de Etica impotriva lui au fost inchise, fiind mentinuta prezumtia de nevinovatie", se mai arata in comunicatul Federatiei Internationale.


Citeste mai multe despre   























662 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Un bun exemplu (Marţi, 21 iunie 2011, 10:31)

    Suporter [anonim]

    Iata un bun exemplu de urmat de numitii SANDU MIRCEA ( NASUL ), DUMITRU DRAGOMIR ( CORLEONE ) si toti ceilalti care conduc destinele fotbalului romanesc in acest moment !


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version