Cum Hagi a refuzat sa vina la nationala pana la sfarsitul actualei campanii de calificare, Mircea Sandu a declarat ca Victor Piturca este prima dintre variantele la care s-a gândit.

Mircea SanduFoto: AGERPRES

Fostul selectioner pare a fi (conform FRF) cea mai buna alegere in acest moment, tehnicianul fiind considerat unul dintre oamenii ideali pentru acest post, gratie calificarii Romaniei la ultimul turneu final la care a participat.

Ramane de vazut daca Piturca va accepta oferta FRF de a reveni pentru a treia oara la nationala. Prima data a fost dat afara in urma unui conflict cu Hagi si Popescu inainte de Euro 2000, imediat dupa ce reusise sa califice echipa la turneul final, iar a doua oara dupa Euro 2008 (nr. in timpul preliminariilor pentru turneul final din Africa de Sud), atunci cand tricolorii au facut doua puncte in grupa cu Franta, Italia si Olanda.

Piturca a condus nationala Romaniei, de pe banca, in 62 de partide. Are in palmares 36 de victorii, 13 egaluri si 13 infrangeri. Golaverajul este pozitiv: 105-46. Acesta a fost demis pe 9 aprilie, din cauza faptului ca sansele de calificare la Cupa Mondiala din 2010 fusesera compromise. Pentru despartirea pe cale amiabila, FRF i-a oferit lui Piturca 300 de mii de euro, varianta acceptata de fostul selectioner.

Iata declaratiile lui Mircea Sandu:

Noul selectioner va semna pe patru ani

  • Viitorul selectioner va semna pe patru ani, iar obiectivul va fi unul cat se poate de clar: calificarea la turneul final din 2016. Tot ce va aduna pe parcurs va fi bonus. Lui Gica (nr. Hagi) i-am indeplinit toate conditiile cerute. Nici in acest moment nu stiu ce s-a intamplat, putea sa ia prima reprezentativa de la zero, asa cum isi dorea. Mai multe nu stiu.

Piturca poate face ordine la nationala

  • Daca va accepta sa vina, Piturca va face ordine. Asta ne-a lipsit la nationala, ordinea. O parte dintre jucatorii de la nationala n-au ce cauta pe aici, au jucat doar din exterioare si din varful picioarelor. Sunt unii care trebuie sa dispara. Mutu n-a plecat de capul lui, a plecat ca l-a lasat antrenorul, ca i-a dat liber. Eu cred ca Tamas s-a transferat in Anglia de la echipa nationala si nu de la Dinamo. In acest moment insa, domnul Tamas a intors fundul primei reprezentative. Primul pe lista este Piturca. Nu am reusit sa vorbesc cu el, dar il voi contacta.

Nationala l-a ratat pe Olaroiu din vina lui Razvan Lucescu

  • Daca era hotarat sa plece (nr. Razvan Lucescu), de ce nu a plecat cu o luna si jumatate in urma? Aveam antrenor, Olaroiu era noul selectioner al nationalei. Asa, a plecat in Arabia Saudita. 

Dorinel si Sabau, inca fara experienta pentru nationala

  • Iordanescu si Piturca sunt singurii selectioneri care au facut performanta. Dan Petrescu are un proiect in Rusia si nu va renunta, am avut o discutie cu el, e adevarat. Dorinel Munteanu si Nelutu Sabau trebuie sa mai capete experienta. In ceea ce-l priveste pe Olaroiu, l-am pierdut pentru ca Razvan a decis sa renunte la echipa nationala cu o jumatate de luna in urma, dar a stat pana dupa meciul cu Bosnia. 

Hagi a refuzat prima reprezentativa

  • Gica Hagi nu a acceptat sa preia acum nationala. Vrea sa o preia la un nou ciclu de calificare. Am propus ca Anghel Iordanescu sa fie interimar cu un corp tehnic numit de Gica, iar apoi el sa vina la nationala in preliminariile pentru Mondialul din 2014. Hagi nu a acceptat si am incheiat discutiile.

Sandu isi da demisia daca familia Lucescu califica nationala la EURO 2012

  • Draga familia Lucescu, romani get-beget, veniti, luati echipa nationala, calificati-o si apoi ma retrag de la nationala. Dar faceti-o fizic, nu doar declarativ. Daca nu, lasati-l pe cel care vine sa isi faca treaba. In aceasta luna si jumatate, Lucescu a facut lotul echipei Rapid, a convocat jucatori care nu trebuiau sa ajunga, ci doar pentru a-i lua la Rapid. Este inadmisibil ce a facut, din cauza lui l-am pierdut pe Olaroiu.

Razvan Lucescu trebuia demis din luna martie

  • Am fost consternat cand am vazut ca Razvan era decis sa renunte la nationala cu o luna si jumatate inainte de meciul cu Bosnia. A fost un scop pur personal al lui si nimic national. Mi-a aratat ca am avut dreptate, Lucescu trebuia schimbat in luna martie. Am un repros direct la adresa lui Razvan Lucescu pentru ca nu a dus acest turneu pana la final si pentru ca a lasat cei mai importanti trei jucatori in vacanta".

Mutu, Sapunaru si Rat ar fi trebuit sa fie in America de Sud

  • Turneul din America de Sud a fost antamat inca din luna ianuarie a anului in curs. El a fost conceput intr-o discutie pe care Lupescu a avut-o cu Razvan Lucescu, cel care a fost incantat de acest turneu. Delegatia era alcatuita din 41 de persoana, dintre care 24 de jucatori. N-am inteles de ce Razvan (nr. Lucescu) i-a lasat liberi pe Mutu, Sapunaru si Rat. Cu Tamas a fost o alta situatie, de indisciplina", a declarat Mircea Sandu, presedintele FRF, in cadrul unei conferinte de presa.