Andres Iniesta va putea fi folosit de Pep Guardiola in semifinalale Ligii Campionilor, cand Barcelona va intalni pe rivala Real Madrid. Federatia Europeana de Fotbal (UEFA) a decis sa nu-l suspende pe jucatorul catalan, desi oficialii delegati la meciul cu Sahtior din sferturile Ligii au sustinut ca Iniesta a luat intentionat un cartonas galben.

Andres Iniesta poate juca in semifinalele Ligii CampionilorFoto: Reuters

Comisia de Disciplina a UEFA a decis, miercuri, sa respinga propunerea delegatului sau la meciul tur dintre Barcelona si Sahtior Donetk, din sferturile de finala ale Ligii Campionilor. Desi oficialul UEFA a sustinut ca Iniesta a provocat sanctiunea cu cartonasul galben pentru a sta in mansa retur (cumul de cartonase), dar pentru a fi disponibil in meciurile din semifinale, jucatorul catalan a fost absolvit de orice vina. De asemenea, Iniesta nu va primi nici amenda.

Jucatorii Realului s-au aflat intr-o situatie asemanatoare, in luna noiembrie a anului trecut, insa madrilenii nu au scapat de sanctiunile forului european. Xabi Alonso si Sergio Ramos au fost amendati de catre UEFA pentru ca au provocat cartonasele galbene in meciul contra olandezilor de la Ajax, iar Jose Mourinho a fost suspendat doua partide.

Barcelona si Real Madrid se vor intalni in semifinalele Ligii Campionilor, mansa tur urmand a avea loc pe Santiago Bernabeu, in 27 aprilie.