Procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucuresti au emis, in cursul zilei de marti, mandate de aducere pentru Cristi Munteanu (fost portar, printre altele, la FC National si Dinamo) si Andrei Margaritescu (mijlocas al formatiei din Stefan cel Mare) intr-un dosar de furturi de autoturisme de lux, informeaza Mediafax.

Andrei Margaritescu, condamnat intr-un caz de furturi autoFoto: Rompres

UPDATE: Andrei Margaritescu a fost retinut pentru 24 de ore iar Cristi Munteanu are interdictia de a parasi localitatea.

In varsta de 31 de ani, Margaritescu ar fi proprietarul unui autoturism Audi A8 care a trecut si pe la Munteanu. Politistii au informatii ca aceasta masina ar fi una furata.

Fotbalistul celor de la Dinamo a fost ridicat de catre politisti de pe aeroport, cunoscut fiind faptul ca Margaritescu trebuia sa plece alaturi de intreaga echipa la Cluj-Napoca (pentru meciul din Cupa Romaniei cu Gloria Bistrita).

Conform unor surse citate de Mediafax, Margaritescu si Munteanu ar fi achizitionat masini de la o grupare cunoscuta pentru furtul de masini de lux.

In momentul de fata, cei doi nu au nicio calitate procesuala. Ulterior, se va stabili daca Munteanu si Margaritescu vor ramane doar martori sau vor fi pusi sub invinuire (de complicitate si tainuire).

Cu alte cuvinte, anchetatorii verifica in aceste momente daca sportivii aveau sau nu cunostinta de faptul ca autoturismele proveneau ca urmare a unei infractiuni - cea de furt. "Nu am nicio legatura", a precizat Margaritescu inainte de a intra in sediul Serviciului Furturi Auto din Capitala.

"Mi-a spus ca e vorba de masina lui. A cumparat-o de la o persoana si asta e tot. La aeroport au venit doi baieti care i-au aratat un mandat de aducere la Procuratura. Maine (nr. miercuri) se intoarce la echipa si-l bag si in teren. Am incredere in el ca nu a facut prostii. El nu are anturaj si nu se implica in asa ceva. A fost sunat si le-a spus procurorilor ca vine joi la interogatoriu, dupa meciul din Cupa. Nu inteleg de ce a fost nevoie de acest scenariu, cred ca a fost exces de zel din partea autoritatilor" - Ioan Andone (Digisport).

Pentru Munteanu si Margaritescu exista doua variante in acest moment:

- in cazul in care cei doi nu stiau de provenienta masinilor, ei vor fi doar martori in dosar.

- in cazul in care se va dovedi ca sportivii stiau in momentul achizitiei ca masinile erau furate, atunci vor fi pusi sub invinuire.

Un numar de 11 persoane au fost aduse la audieri, marti dimineata, la Serviciul Furturi Auto din cadrul Politiei Capitalei.

Cum functiona reteaua:

Modul de operare al retelei era urmatorul: acestia furau masinile din strainatate si le vindeau in Romania sau declarau ca autoturismul, care fost achizitionata in leasing, le-a fost furat. Astfel, ei obtineau asigurarea si revindeau automobilul.