Pilotii Formulei 1 si-au exprimat ingrijorarea fata de bucatile ce se desprind de pe noile pneuri Pirelli. Dupa ce britanicul Paul di Resta a declarat ca a fost lovit in dese randuri in timpul Marelui Premiu din Malaezia, si campionul mondial Sebastian Vettel s-a plans de resturile cauciucurilor: "E ca si cum masina din fata ta ar trimite gloante spre tine".

Pirelli, furnizor oficial de pneuri in F1Foto: Reuters

Pirelli, furnizorul oficial de pneuri al Formulei 1 incepand cu acest an, a fabricat cauciucuri ce se consuma mai repede, la cererea sefilor de cursa ce vor ca pilotii sa treaca de mai multe ori la boxe, creand astfel mai mult spectacol.

Dupa ce s-au plans ca pneurile se consuma prea repede, pilotii sunt acum ingrijorati si din cauza bucatilor ce se desprind de pe cauciucuri in timpul curselor. Primul care a vorbit despre aceasta problema dupa cursa de la Sepang a fost debutantul Paul di resta (Force India), care a marturisit ca a fost lovit de mai multe ori de aceste bucati de pneuri.

Problema bucatilor desprinse de pe pneurile consumate a aparut prima data in timpul testelor din iarna, insa cei de la Pirelli nu erau siguri daca aceasta problema e cauzata sau nu de temperaturile scazute din Europa de la acea vreme. "Nu am avut astfel de comentarii din partea primilor trei clasati, dar este o problema cu care va trebui sa ne confruntam", a spus oficialul Pirelli, Paul Hembrey, dupa ce a auzit declaratia pilotului britanic.

De aceasta problema au inceput sa se planga insa si alti piloti. Campionul Sebastian Vettel, care a castigat primele doua curse ale sezonului, a dezvaluit ca a fost si el lovit de bucatile desprinse de pe pneuri: "Bucatile desprinse din cauciucuri sunt o amenintare reala. O masina din fata ta le trimite ca si cum ar fi gloante. Si pe mine m-a lovit o bucata de pneu. Nu e de gluma. Imaginati-va doar cum va fi in Singapore sau Monaco, unde oamenii sunt foarte aproape de pista. Fanii s-ar putea trezi cu bucati de cauciuc in ceai".

Fernando Alonso a intrat si el in tabara contestatarilor cerand furnizorilor sa imbunatateasca pneurile pentru a evita accidente: "A fost mult mai dificil decat in Australia, cu siguranta. Sunt pericole in locuri ca Singapore, Canada, Monaco, pentru ca poti sa prinzi o masina intarziata, care te lasa sa depasesti, intri pe interior, esti lovit de astfel de bucati si in viraj pierzi momentul de franare si te duci direct in parapet. Malaezia a fost un circuit larg, in care puteai sa revii pe circuit, dar sunt circuite si cu viraje mai inguste. Trebuie sa fim atenti si sa ne obisnuim cu astfel de lucruri", a declarat spaniolul de la Ferrari. citat de Autosport.