"Romania inca este considerata ruda saraca a Europei. In Bucuresti, e ceva obisnuit sa vezi copii abandonati si oameni de afaceri pretentiosi. Actuala generatie de fotbal a romanilor nu este lipsita de talent, dar nu are rezultate", a precizat presa din Luxemburg (Tageblatt), conform Mediafax, inainte de partida cu Romania, din preliminariile EURO 2012. Meciul "derbi" dintre Romania si Luxemburg va avea loc marti, la Piatra Neamt, de la ora 20.45.

"Romania inca este considerata ruda saraca a Europei. Si nu fara motiv: productia nationala este printre cele mai scazute din Comunitatea Europeana. Distanta dintre bogati si saraci in Romania este incredibil de mare. In Bucuresti e ceva obisnuit sa vezi copii abandonati si oameni de afaceri pretentiosi. Romanii inca simt socul dupa dictatura lui Nicolae Ceausescu. Intre 1965 si 1989, populatia a suferit sub regimul stalinist. Ceausescu a vrut sa faca din Romania o natiune sporita numeric, controland pana si nasterile. Numerosi orfani si copii fara adapost sufera inca efectele acestei politici. Dupa revolutia din 1989 au fost cativa ani de haos, apoi a inceput reconstructia" - Tageblatt, conform Mediafax.

"In vara lui 1994, asa numita Generatie de Aur a adus satisfactii in Tara din Carpati. «Tricolorii» condusi de playmakerul Hagi au ajuns sus la CM, cel mai bun rezultat din istoria nationalei. Atunci, romanii erau printre cele mai puternice echipe din Europa. Apoi a inceput decaderea. Au aparut totusi o serie de jucatori valorosi, precum Chivu sau Mutu".

"Atacantul a fost in trecut suspendat pentru consum de cocaina si pentru doping, fiind crutat apoi datorita talentului exceptional, iar cifrele o ilustreaza: 77 de goluri in Serie A. Impresionant. Mutu va fi liderul echipei si in meciul cu Luxemburg, o generatie a Romaniei nu lipsita de talent, dar fara rezultate in actuala campanie. Un pic mai sus decat echipa nationala se afla echipele romanesti de club. Gratie investitiilor, CFR Cluj a atras recent atentia fotbalului european. Luxemburg va juca marti in Valahia, la Piatra Neamt, chiar la granita cu Republica Moldova", se precizeaza in Tageblatt.

Clasament Grupa D:

1. Franta 12 puncte (+7) - 5m

2. Belarus 8 puncte (+3) - 5m

3. Albania 8 puncte (0) - 5m

4. Bosnia-Hertegovina 7 puncte (+2) - 4m

5. Romania 2 puncte (-2) - 4m

6. Luxemburg 1 punct (-8) - 5m

Disputa dintre Romania si Luxemburg, contand pentru preliminariile EURO 2012, se va disputa marti, la Piatra Neamt, de la ora 20.45.