Otelul continua cursa indrazneata catre primul titlu din istorie cu o victorie impotriva Rapidului, lovitura de cap a lui Pena (68') dovedindu-se decisiva pentru a stabili invingatoarea (1-0). Echipa lui Dorinel Munteanu a suplinit lipsa valorilor individuale printr-o conditie fizica ireprosabila si prin judecarea perfecta a fazelor fixe. De cealalta parte, Rapidul a incercat sa obtina un punct, dar a sfarsit prin a pleca cu mana goala de la Galati.

Dorinel MuntenuFoto: AGERPRES

Click aici pentru rezultatele si clasamentul din Liga 1

Rapidul a dat senzatia ca poate domina (cel putin in primele minute) disputa de la Galati gratie unor jucatori cu o tehnica superioara. Fazele giulestenilor s-au incheiat insa prematur in preajma careului mare al gazdelor, spre dezamagirea lui Marius Sumudica.

Dorinel a jucat din nou cartea castigatoare, Otelul cucerind inca trei puncte dupa 90 de minute in care risipa de energie a fost una imensa. In plus, liderul a excelat la capitolul faze fixe, unicul gol al partidei venind dupa o lovitura libera (Pena a marcat in minutul 68 dupa o centrare perfecta a lui Salageanu).

Singurul moment in care giulestenii au dat senzatia ca pot evita infrangerea a fost in minutul 74, atunci cand Herea a nimerit transversala din doar cativa metri.

Otelul castiga meritat o partida in care a avut ocaziile importante, iar visul moldovenilor de a cuceri titlul incepe sa prinda contur cu fiecare etapa disputata.

"Trei puncte mari, cu o echipa care se afla in lupta directa pentru titlu. E firesc ca jucatorii sa fie bucurosi, e meritul lor. Important e ca a mai trecut inca o etapa, iar diferenta dintre noi si urmaritoare este constanta. Atmosfera este formidabila la Galati, avem un public cald, entuziast" - Marius Stan, presedinte Otelul.

"A fost un joc disputat cu ardoare, doua echipe care n-au riscat mai nimic. Iar cand intervine acest trac de a nu pierde, partida se poate castiga dintr-o faza fixa, ceea ce s-a si intamplat. Terenul a fost desfundat, nu am putut sa construim, nici noi, nici ei. Nu am fost concentrati, puteam sa marcam prin Herea. Felicit conducerea, jucatorii si spectatorii Otelului, toata lumea de acolo isi doreste sa castige" - Marius Sumudica, antrenor Rapid.

Echipe:

Otelul: Grahovac - Rapa, Perendija, Sergiu Costin, Salageanu - Giurgiu, Neagu - Iorga, Gabi Paraschiv, Ilie - Viglianti

Rezerve: Branet, Antal, Cojoc, Sarghi, Pena, Filip, Bus

Rapid: Coman - Candido Costa, Marcos Antonio, Marius Constantin, Bozovic - Spadacio, Grigorie, Costin Lazar, Frunza - Herea - Sburlea

Rezerve: Bornescu, Glauber, Ezequias, Roman, Pancu, Grigorie

Arbitri: Cristian Balaj - Miclos Nagy, Sebastian Gheorghe - Ionel Ivan