Chelsea incepe sa-si revina dupa cel mai prost tur de campionat din ultimii 15 ani. Campioana en-titre din Premier League a castigat, luni seara, ultima partida a etapei a XXIV-a, invingand cu un categoric 4-0 pe cei de la Bolton. Didier Drogba a fost omul meciului, ivorianul fiind si cel care a deschis scorul cu un sut superb din afara careului.

Chelsea, victorie in fata lui BoltonFoto: Reuters

Bolton - Chelsea 0-4 (Drogba '11, Malouda '41, Anelka '56, Ramires '74)

Chelsea a obtinut luni seara a opta victorie consecutiva pe Reebok Stadium, fara ca Bolton sa reuseasca sa inscrie vreun gol in aceste partide. Didier Drogba a fost cel care a deschis scorul, cu un sut superb din 30 de metri, dupa 11 minute de joc. Pe finalul primei reprize (minutul 41) Gary Cahill a respins sutul lui Malouda, dar balonul a revenit la francez, care a stabilit scorul pauzei: 2-0. Anelka a fructificat o centrare de pe dreapta a lui Essien in minutul 56 (3-0), iar Ramires a dus scoul la 4-0 cu un sfert de ora ramas pana la final, inscriind primul sau gol pentru echipa.

"Am jucat un fotbal bun, am avut o atitudine potrivita si acesta este un pas important. Revenim si ne vom lupta pentru tot. Chiar daca nu va fi atat de usor sa ne apropiem de primele clasate, noi trebuie sa incercam", a declarat la finalul meciului tehnicianul Carlo Ancelotti.

Clasament:

1. Manchester United 48 puncte (22 meciuri)

2. Arsenal 46p (23m)

3. Manchester City 45p (24m)

4. Chelsea 41p (23m)

5. Tottenham Hotspur 38p (23m)

6. Sunderland 37p (24m)

7. Blackburn Rovers 31p (24m)

8. Newcastle United 30p (23m)

9. Stoke City 30p (23m)

10. Bolton Wanderers 30p (24m)

11. Liverpool 29p (23m)

12. Blackpool 28p (22m)

13. Everton 27p (23m)

14. Fulham 26p (23m)

15. West Bromwich Albion 25p (23m)

16. Aston Villa 25p (23m)

17. Birmingham City 23p (22m)

18. Wigan Athletic 22p (23m)

19. Wolverhampton Wanderers 21p (23m)

20. West Ham United 21p (24m)