Mai mult de jumatate din cluburile de prima divizie din Europa au inregistrat pierderi in 2009, a anuntat UEFA, citand raportul despre situatia financiara a cluburilor din Europa. Inainte de implementarea principiului fair-play-ului financiar, cifrele inregistrate sunt ingrijoratoare, forul european anuntand pierderi de 1.2 miliarde de euro intr-un singur an, "aproape dublu fata de recordul anterior".

Gianni Infantino, secretar general al UEFAFoto: Reuters

"Acum doi ani, aproape 70% din cluburi erau in pierdere. In prezent mai sunt 56%, ceea ce inseamna ca mai mult de jumatate din cluburile profesioniste inregistreaza pierderi", a declarat Gianni Infantino, secretarul general al UEFA.

Cele 655 de cluburi europene de top analizate de oficialii UEFA au avut venituri de 11.7 miliarde de euro in 2009, o crestere cu 4.8%. "Totusi, cifrele arata ca am avut dreptate atunci cand am cerut disciplina financiara deoarece costurile raportate au fost de 12.9 miliarde de euro, o crestere de 9.3%", a adaugat oficialul european. Astfel, in 2009 s-a ajuns la pierderi colective de 1.18 miliarde de euro, o crestere cu 85% fata de 2008 si "aproape dublu fata de recordul anterior".

UEFA nu a dat lista neagra a cluburilor, insa a precizat ca din 30 de cluburi mari, doar patru au indicat un echilibru financiar. "Este o problema complicata, pe care noi o consideram vitala pentru viitorul fotbalului. Nu vom porni la vanatoare acum, dar pe de alta parte nu vom ezita sa devenim mai severi", a declarat si Michel Platini, presedintele UEFA.

Comitetul Executiv al UEFA a adoptat in 27 mai 2010 principiul fair-play-ului financiar, ceea ce inseamna ca un club ce vrea sa participe in cupele europene nu poate sa cheltuiasca mai multi bani decat generaza. Acest principiu va intra in vigoare incepand cu 2012, primele sanctiuni urmand a se aplica incepand cu sezonul 2014-2015.

Potrivit UEFA, daca ar fi sa aplice in acest moment principiul fair-play-ului financiar, 11 cluburi ar fi in pericol sa fie excluse din Europa League si Liga Campionilor. "Principiul fair-play-ului financiar nu vizeaza punerea in dificultate a cluburilor ci ajutorarea lor pentru a iesi din aceasta spirala infernala. Daca le aratam cu degetul nu le ajutam cu nimic", a adaugat Platini.