Conducerea Fiorentinei s-a saturat de scandalurile in care a fost implicat Adrian Mutu, iar o despartire a fotbalistului roman de formatia Viola este din ce in ce mai probabila, sustine presa din Peninsula. "Mutu va pleca de la Fiorentina. Cand? In ianuarie", a declarat Sinisa Mihajlovic, tehnicianul echipei din Serie A.

Mutu, pe picior de plecare de la Fiorentina Foto: AGERPRES

"Mutu va pleca de la Fiorentina. Cand? In ianuarie. Nu gratis, va fi vandut", a declarat Sinisa Mihajlovic pentru presa italiana (citat de gsp).

Rabdarea oficialilor Fiorentinei a ajuns la capat, iar Mutu va fi transferat la o alta echipa cel mai probabil in ianuarie. In varsta de 31 de ani, Adrian mai are contract cu echipa Viola pana in 2012.

Internationalul roman este dorit cu insistenta de Napoli (fostul adversar al Stelei din Europa League), dar in acelasi timp si de formatii din Turcia (s-a discutat mult despre o oferta a celor de la Galatasaray) si SUA.