Suporterii echipei Dinamo Zagreb au inceput mai devreme duelul cu adversarii din Europa league, de la PAOK, in jur de 30 de suporteri croati atacand marti autocarul ce transporta suporterii echipei din Grecia. Huliganii au incendiat autocarul, patru persoane fiind ranite.

Suporterii lui PAOK, atacati de huliganii croatiFoto: Captura Youtube.com

Un grup de 30 de fani ai echipei Dinamo Zagreb, inarmati cu pietre si torte au atacat autocarul in care se aflau 40 de invitati VIP ai echipei grecesti PAOK, care a ajuns in Zagreb pentru meciul cu Dinamo din Europa League. Prin geamurile sparte, huliganii au aruncat cocktailuri Molotov, incendiind autocarul. Autoritatile au reusit sa intervina imediat si sa stinga focul.

Patru persoane au fost ranite si duse la spital, in timp ce alti sapte suporteri greci au refuzat ingrijirile medicale. Politia a arestat intre cinci si zece huligani, pornind o ancheta in acest caz.

"Condamnam vehement acest incident. Sunt surprins de ce s-a intamplat la Zagreb si sper ca autoritatile vor lua masuri urgente pentru a asigura sederea pasnica a jucatorilor si a suporterilor in acest oras", a declarat secretarul general al Federatiei Croate de Fotbal.

PAOK si Dinamo Zagreb isi disputa miercuri ultimul loc al Grupei D ce asigura calificarea in saisprezecimile Europa League. Inaintea meciului decisiv, grecii au opt puncte, iar croatii sapte.