FC Timisoara - Otelul Galati 2-0/ Liderul, invins in Banat

de L.A.     HotNews.ro
Duminică, 21 noiembrie 2010, 20:12 Sport | Fotbal

Otelul lui Munteanu, lider in Liga 1
Foto: AGERPRES
FC Timisoara s-a impus in derby-ul etapei a XVI-a, invingand, pe teren propriu, liderul Otelul Galati, scor 2-0. Neinvinsi in acest sezon de Liga 1, banatenii au obtinut victoria in trei minute, gratie reusitelor lui Cisovsky si Nikolic. Cu aceasta victorie, Timisoara urca pe doi in clasament, la doar un punct de Otelul, inaintea ultimei etape a turului. Click aici pentru rezultatele si clasamentul Ligii 1!

Cosmin Contra, antrenor Timisoara: "A fost greu, s-a vazut ca Otelul e o echipa care isi merita locul obtinut. Stiam ca ei vor astepta sa gresim si sa plece pe contra-atac. La pauza, le-am explicat baietilor ce trebuie sa faca. Am avut un plus prin introducerea lui Nikolic". (Gsptv)

Dorinel Munteanu, antrenor Otelul Galati: "Timisoara a meritat sa castige, sunt putin dezamagit, nu fac o tragedie din asta. Il felicit pe Cosmin, s-a apropiat la un punct de lider. A fost penalty la Antal, iar Alexa trebuia eliminat. Daca marcam noi primii la ocazia lui Viglianti in prima repriza cred ca altul era scorul. Otelul nu are fosta sa se bata la titlu. Doar Timisoara, Rapid sau Steaua au forta sa se bata la titlu". (prosport.ro)

Otelul Galati a avut prima sansa notabila a meciului, in minutul 4, la patrunderea in careu a lui Viglianti, insa Luchin a blocat foarte bine. Galatenii si-au trecut in cont o noua sansa mare (min. 15), dar Pantilimon a intervenit excelent la sutul lui Silviu Ilie, de la marginea careului. Timisorenii pun constant presiune iar in minutul 39 trec pe langa deschiderea scorului. Alexa executa o lovitura libera, Axente deviaza, dar Grahovac apara extraordinar. Ultima ocazie a primei reprize apartine tot gazdelor, dar sutul cu exteriorul, din 16 metri, al lui Goga trece pe langa poarta. 

Timisoara este din ce in ce mai periculoasa in partea secunda, prin Goga, Sepsi sau Luchin. Timisorenii cer penalty in minutul 70, la un fault al lui Rapa asupra lui Zicu, insa Ovidiu Hategan nu acorda nimic. Primul gol vine in minutul 75, atunci cand Alexa executa o lovitura libera, galatenii resping pana la Zicu, care recentreaza printr-o foarfeca, Perendija respinge gresit, iar Cisovsky profita si inscrie din sase metri. Dupa doar trei minute, timisorenii isi maresc avantajul. Nikolic porneste intr-o cursa pe partea stanga, il depaseste pe Perendija si inscrie cu un sut la coltul lung.

Galatenii forteaza pe final, trimitandu-l in careul advers, inca din minutul 81, pe portarul Grahovac. Gazdele joaca in inferioritate numerica  in ultimele trei minute, dupa ce arbitrul i-a aratat cartonasul rosu lui Hristu Chiacu.  


Echipe de start:

FC Timisoara: Pantilimon, Helder, Luchin, Cisovsky, Sepsi, Alexa, Burca (Chiacu '67), Goga, Tames (Poparadu '79), Zicu, Axente (Nikolic '46)

Otelul Galati: Grahovac, Rapa, Sg. Costin, Perendija, Salagean, Giurgiu, Neagu, Iorga (Antal '56), Viglianti (Pena '73), Silviu Ilie (Ochirosii '76), Paraschiv


Citeste mai multe despre   























3991 vizualizari

  • +2 (6 voturi)    
    Bine ca am vazut in sfarsit un meci frumos (Duminică, 21 noiembrie 2010, 23:30)

    norocel [anonim]

    Ceea ce in Romania din pacate este destul de rar. Galatenii au jucat bine, poate chiar mai bine decat gazdele, dar nu au avut sansa. Poli a insistat si pana la urma a castigat meritat. Ce bine ar fi daca am mai putea vedea astfel de meciuri, in care sa fie mai mult fotbal decat ... (pi)tzurca !!
    • -2 (2 voturi)    
      Asa si-asa (Luni, 22 noiembrie 2010, 10:48)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui norocel

      Prima repriza a fost cum zici matale, a jucat mai bine Otelul. Da' in repriza a doua, mai ales in ultimele 30 de minute, io zic ca s-a schimbat fundamental situatia - Poli a cam dominat jocul.

      In prima repriza a fost si arbitrajul mult peste ce vezi in mod obisnuit in liga intai. Dupa parerea mea insa, de la galbenu' lu' Zicu s-a cam stricat si arbitrajul - fara sa fie musai avantajata o echipa sau alta.

      Cotu' lu' Alexa, de care se plange Dorinel Munteanu, io nu cre' ca era de rosu, doar eventual de galben - nu cred ca a existat intentie (desi la Alexa mai degraba era corecta prezumtia de vinovatie decat aia de nevinovatie acu' ceva vreme, si desi Alexa joaca in continuare in forta, io totusi sunt de parere ca in ultima vreme si-a cam corectat jocul, dpv al violentei intentionate si gratuite).

      Cat despre ocazii, parerea mea e ca nici una din echipe, desi au existat suturi pe poarta si faze la poarta de ambele parti, n-a avut ocazii intr-adevar spectaculos de clare, in afara celor doua goluri marcate - primul fiind pe o greseala cat China a apararii, nu musai pe cine stie ce faza tare a atacului lu' Poli, al doilea intr-adevar pe viteza lu' Nikolic, da' totusi, si cu concursul apararii de la Otelul, care a lasat o ditamai tarlaua descoperita.
      • -1 (1 vot)    
        Degeaba a jucat otelul mai bine in prima repriza, (Luni, 22 noiembrie 2010, 15:03)

        Motanu [anonim] i-a raspuns lui Eu the first

        pentru ca meciul are doua reprize !!!
        Oricum e bine-venita aceasta infrangere deoarece prea li se urcase la cap galatenilor.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version