S-a schimbat modificarea la FRF/ Mircea Sandu: Nu stiu daca vom continua cu Razvan Lucescu

de A.I.     HotNews.ro
Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 10:49 Sport | Fotbal

Mircea Sandu, acuzat de "abuz in serviciu"
Foto: AGERPRES
La sosirea tricolorilor din Franta, oficialii FRF au precizat ca lui Razvan Lucescu i s-a propus prelungirea contractului pana in 2014. Dupa doar cateva zile, Mirea Sandu vine cu un alt scenariu, fiind (conform presedintelui Federatiei) destul de probabil ca prima reprezentativa sa mearga mai departe fara actualul selectioner.

Dupa 0-2 cu Franta, oficialii din cadrul Federatiei de Fotbal au lansat ideea unei prelungiri a contractului lui Razvan Lucescu pana in 2014. Au existat multe voci nemultumite de aceasta hotarare, una dintre ele fiind cea a lui Ladislau Boloni. Fostul selectioner a precizat la momentul respectiv ca i se pare cel putin ciudat ca aceasta extensie a contractului sa se produca atata timp cat echipa nu va reusi calificarea la Euro 2012.

Dezamagit ca Lucescu junior nu fost prezent la meciul tineretului cu Anglia (returul de la Botosani), ca selectioneaza jucatori care au randament slab in primele 30 de minute si ca s-a certat cu jucatori din Generatia de Aur, "Nasul" Sandu lanseaza varianta atat de iubita de catre impresarii Ioan si Victor Becali: selectionerul ar putea fi demis.

"Nu stiu daca vom continua cu Razvan. Deocamdata, prelungirea contractului sau e la nivel de propunere. Totul s-a schimbat in ultimele zile, cand Razvan Lucescu a absentat de la meciul echipei nationale de tineret, iar apoi s-a certat cu liderii Generatiei de Aur.

Nu-mi place ca sunt anumiti jucatori la echipa nationala care dau un randament foarte slab in primele 30 de minute ale meciurilor, iar Razvan nu intervine. De asemenea, nu mi-a placut ca selectionerul nu a fost la Botosani, atunci cand tineretul a disputat returul cu Anglia pentru o calificare importanta la Euro 2011. Eu cred ca Razvan trebuia sa fie in tribune ca sa-i incurajeze pe pustii care vin din urma", a declarat Mircea Sandu la gsptv.


Citeste mai multe despre   



















3215 vizualizari

  • +4 (12 voturi)    
    Despre principiul competentei! (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 11:19)

    Muntean [anonim]

    Toata lumea vorbeste despre competenta! La FRF nu s-a auzit de asa ceva? Nu conteaza cine este, al carui fiu este, sa obtina rezultate. Deci Lucescu jr. afara. Nimic nu-l recomanda pe aceasta functie. Inca o intrebare sefii FRF si ai LRF sunt competenti pe functii avand in vedere rezultatele din ultimii ani?
    • 0 (0 voturi)    
      FRF este incompetenta si corupta (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 13:44)

      George [anonim] i-a raspuns lui Muntean

      coruptia si incompetenta din FRF este cauza majora a resultatelor rusinoase ale nationalei romane.
      Probabil ca doar interesele financiare este tot ce conteaza la FRF , nasul si familia ..
  • +1 (11 voturi)    
    Cum spune refrenul... (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 11:29)

    Andy Latimer [utilizator]

    De la Piti incoace :" Razvi,Razvi,Razvi, lasa-neee, lasa-neee, lasa-neee !!! DU-TE-baietasu lu'Tata- si nu te mai intoarce ! Lasa-ne-n durerea noastra ! Ia-ti palarii pe marimea...cerebelului tau mic si obraznic ! Loser ai fost, Razvane,loser vei ramane ! HAI ROMANIA ! SA SCAPAM DE LEPRE ! HIENE DE BECALI : UCIGA-VA CRUCEA ,SI PE VOI SI PE SANDU, BLESTEMUL FOTBALULUI ROMANESC !!! HUO ! SCARBA ETERNA !
  • +2 (10 voturi)    
    hmmmm (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 12:03)

    me [anonim]

    cred ca nasu si-a dat seama ca nu e bine chiar sa te pisi impotriva vantului de fiecare data
    de asemenea lucescu jr a fost tampit... dupa infrangere nu-si reproseaza nimic si mai mult le raspunde obraznic celor ce-l critica '(incluzandu-l pe hagi), nu da 2 parale pe suporteri etc... e destul de normal sa si-o ia in bot la un asemenea comportament de maidan
  • 0 (0 voturi)    
    dulcea si frumoasa romanie (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 12:58)

    cris [anonim]

    Ca de obicei toata lumea se pricepe la fotbal si la politica. Daca vom schimba antrenorul la fiecare meci sigur ca ne vom califica de pe primul loc :))
  • 0 (0 voturi)    
    Vrem schimbare totala la nationala! (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 13:16)

    mm [anonim]

    "Nu stiu daca vom continua cu Razvan." Esti asadar in dubii, nu vezi ca nationala Romaniei este in cadere libera de 2 ani? Ce sa continui cu Razvan? Caderea in gol? Voi nu mai vedeti, nu mai auziti, ce se intampla cu voi, sunteti rupti de realitate din cauza unor ambitii personale? Va comportati ca niste stapani nu ca niste conducatori, mai bine plecati cu razvan cu tot, ca ne-ati facut de ras in ultimii ani! Din cauza masurilor voastre negandite si a declaratiilor voastre fara cap si fara coada jucatorii romani intra pe teren cu capul plecat, nici asta nu ai vazut? Dupa doa ani cu Lucescu, nu avem nucleu, nu avem coordonator, nu avem idee de joc, o turma de bezmetici care uneori nu mai stiu nici unde-i poarta, asta este acum nationala lui lucescu!
  • 0 (0 voturi)    
    cauze infrangere cu franta (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 13:28)

    fanafan [anonim]

    1.neputinta ducerii fizice a unui joc de 90 min minim.de prin min 60 s-a vz ca scartaim dpdv fizic.iar la final meci,jaloane.
    2.antrenorul nostru, in loc sa schimbe fundasul stanga rat cu nesu a bagat atacanti.pe partea stanga, am luat ambele goluri.
    de fapt de prin min 80 n-am mai avut aparare pe centru si stanga-erau jaloane.
    singurul care are a mers pana la sfarsit a fost sapunaru, pe dreapta.
    3.nu mai avem nici macar,ca pe vremuri ziaristi in specialitatea fotbal.emisiunile lor sau articolele din ziar ante si post meci nu mai ajuta concret antrenorul,jucatorii,publicul; sunt un fel de barfe-eseistice,pt marire rating.de ex: naum care era specializat pe ciclism,ce cauta la fotbal?practic din cei care se vad pe sticla niciunul nu face o analiza pertinenta,cu invataturi pt viitor.daca inainte de "90 am avut rezultate la fotbal,pornind de la 0,e ca atunci se faceau aceste analize dure.acum acestea sun indulcite,pt a justifica banii negri invartiti in fotbal: cluburi,nationala,federatie,liga,impresari,conducatori. si jurnalisti.
    pana si vechi antrenori si glorii sustin in prezent acelasi limbaj de barfa de lemn.
    singurul, care a facut o analiza cat de cat obiectiva,tehnica, aratand cauzele: slaba pregatire fizica,eroarea strategica a antrenorului care a continuat in ultima parte tot pe atac, nesimtind ca pt noi la valorile din teren era de aparat acel 0-0, a fost bolony, la gsp-tv.
    4.in plus,noi nu avem medicina sportiva.nu stiu ce le da medicul jucatorilor straini la pauza,ca in repriza a 2 au conditie fizica din ce in ce mai buna.de prin min 60 ei cresc,noi scadem.s-a vz si la meciurile din cl,ul cu liverpool,roma,napoli si acesta cu franta,sa.am luat goluri cam la fel(noi jaloane,ei iepuri de camp) si cam in ultimile minute
    5.daca nu se revine la obiectivitate in analiza tehnica a meciului,a fiecarui jucator pe post,a strategiei si tacticii antrenorului,frf,ligii,etc.cu oameni de specialitate nu jurnalisti care-i interseaza barfa pt rating, nu vom iesi din groapa
  • 0 (0 voturi)    
    lui r lucescu ii convine cu 35000€/luna,nu? (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 13:32)

    suporter fotbal [anonim]

    daca m sandu nu intelege ca r lucescu a ingropat nationala, va trebui sa plece el.
    e ceva nedrept in organigrama frf si lpf: conducerea nu provine de la cei care au facut cele mai mari performante in fotbal: cupa camp europ, camp mond si european,.
    astfel,mircea sandu,prof mircea radulescu, provin de la sportul studentesc.ce performante a facut acesta.
    ionut lupescu si prunea: dinamo.sub steaua ca performante.
    dtru dragomir: scornicesti, victoria(tot un fel de dinamo).
    singura exceptie in conducerea frf care a jucat la mai multe stele: belodedici.
    uite asa,gloriile stelei,u craiova, pitesti,ploiesti,uta, sa imbatranesc si nu au acces, la conducerea frf si lpf, de sportul studentesc si dinamo.
    de altfel,palmaresul stelei,in prezent,este ostatic unei alte anomalii din tranzitie: bisnitarul-om de afaceri.
  • 0 (0 voturi)    
    hahaha (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 14:06)

    unu [anonim]

    FOARTE BINE spus "varianta atat de iubita de catre impresarii Ioan si Victor Becali: selectionerul ar putea fi demis."
    De ce sar toti cu gura ? parca jucam ca brazilia pana la lucescu si asta a nenorocit fotbalu. AM FOST VARZA SI NIMIC NU S-A SCHIMBAT ACUM numa' ca ies scarbele astea 2 becali si fac tam tam ca nu ia el,nenorocitul, razvan lucescu jucatorii pe care EI ii au sub contract hahahahah . atunci lasa sa ramana lucescu da stii ca nu le face jocu la astia 2 ;)
  • 0 (0 voturi)    
    da doamne sa nu fie doar un zvon (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 15:01)

    eban [anonim]

    argumentele lui sandu sunt penibilie: muc cel mic nu a venit sa vada nationala de tineret? pai logic ca nu ca doar muc cel mic a ramas la Paris sa spioneze puternica si temuta formatie a luxemburgului in meciul de marti cu franta .....
  • 0 (0 voturi)    
    ha ha (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 15:06)

    adi [anonim]

    Gata, Nasule, hai ca rezolvam: scaun pe veci cu tine pe el la FRF, Jiji antrenor la Steaua si la nationala, Victor si Ioan antrenori la Dinamo si Rapid, lasa, sa moara aia din provincie mancati-as ! Sa vezi ce rezultate facem atunci !!
  • 0 (0 voturi)    
    Nu ajuta la nimic (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 15:11)

    Becali [anonim]

    Trebuie sa-l asuca pe Iordanescu.
    Nu prea mai avem jucatori. Daca se retrage si Chivu, nationala a pus-o in aparare.
    O solutie ar fi aducerea unui antrenor strain, gen Guus Hiddink, insa nu cred ca fratii Becali vor accepta.
    Ne trebuie jucatori buni, care sa performeze la marile cubluri europene. Apoi putem spune ca antrenorul e slab. Nationala Romaniei nu are nici jucatori talentati, ca sa putem spune, prin eliminare, ca antrenorul e devina.
    Daca e sa aratam asa cu degetul, putem spune ca si Sandu cu FRFul are o mare parte de vina, Liga I cu Mitica are partea lor de vina prin promovarea non-valorilor, arbitrajul, etc.
    Performanta lipseste atat la nivel de cluburi in Liga I, cat si la nationala.
  • +1 (7 voturi)    
    in ce domeniu a vazut? (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 15:28)

    el [anonim]

    dl Sandu ca NEperformanta se rasplateste cu extensia contractului (care culmea prevedea realizarea Performantei) si mai mult majorarea cu 50% a salariului??

    Nu ne mai facem bine!!!
    • 0 (0 voturi)    
      In Romania (Duminică, 17 octombrie 2010, 1:35)

      Finul [anonim] i-a raspuns lui el

      in toate domeniile. Asa ca a vazut bine ! Dar apropos de contractul puradelului, ma intreb daca Sandu putea sa-l prelungeasca ori Comitetul Executiv al FRF ? Sau in ro. e posibil orice ?
  • 0 (0 voturi)    
    etrna problema la romanai (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 19:21)

    alin [anonim]

    noi trebuie sa ajungem in situatii critice ca sa ne dam seama ca cineva nu are nici cea mai mica competenta pt a face respectiva treaba pt care a fost ales (vezi si pe 'bravii' politicieni).
    cu exceptia numelui (100% datorat Seniorului) ai a toalelor, acest copchil alintat, arogant si mediocru, nu face dou parale la carma nationalei.
    nu mai vb de convocarile pe care le face ! sunt cel putin indoielnice.
    oricum, sansele ca sa avem si noi un adevarat selectioner, scad si mai mult. asta pt ca Lucescu Sr. cu siguranta nu va veni. daca nu era fiisu' mai aveam o sansa.
    iar cu de-al de Hagi, Piti, Boloni, etc, sa fim seriosi !
    poate Dan Petrescu ar fi o solutie. cel putin la echipele de club a confirmat. dar si ala e cam isteric si badaran.
    e nasol, chiar nu prea avem alternative.
  • 0 (0 voturi)    
    Daca va fi schimbat lucescu e bine, dar... (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 19:42)

    Motanu [anonim]

    aceasta decizie s-a luat prea tarziu !
    Inlocuirea lui lucescu trebuia sa aiba loc dupa ,,Serbia-Romania 5-0'' !!!
    Acum dupa 3 meciuri, cu doua puncte obtinute din 9 posibile, e deja prea tarziu !
    Oricum, cred ca doar cu luxemburg am putea spera la victorii, dar la cum joaca luxemburg-ul mi-e greu sa cred ca le vom lua 3 puncte !
    Eu zis ca un punct ar fi foarte multumitor cu luxemburg-ul !
    Oricum, nu doar razvan lucescu are partea lui de vina, ci si jucatorii deoarece ei joaca doar pentru salariile mari pe care le au !
  • 0 (0 voturi)    
    dan petrescu (Sâmbătă, 16 octombrie 2010, 21:56)

    dan [anonim]

    Dan Petrescu.
  • 0 (0 voturi)    
    crize (Duminică, 17 octombrie 2010, 8:25)

    chris [anonim]

    Suntem confruntati in ultimii ani cu tot felul de crize
    romanii au obosit sa vada si sa simta pe pielea lor
    incompetenta, idiotenia ,rautatea celor care isi zic
    "alesii" Totusi cea mai grava criza e criza de creiere
    am zis bine criza de creiere pentru ca orice om cu
    un creier normal nu poate concepe de ce unui antrenor tanar e drept cu nume SONOR pentru niste rezultate mizerabile pe parcurs de un an si mai bine i se propune dublarea salariului si prelungirea contractului.!! Am uitat sa va spun ca minunea asta se petrece in Romania.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă