Dupa despartirea de Ilie Dumitrescu, Steaua cauta antrenorul cu numarul trei din actualul sezon competitional. Lista tehnicienilor care pot prelua echipa din Ghencea s-a mai strans, iar pe balansoar au mai ramas doar doi: Cosmin Olaroiu si Dan Petrescu. Ultimul cuvant il are, ca de obicei, patronul Gigi Becali.

Olaroiu si Dan PetrescuFoto: Colaj foto

Principala problema a patronului Stelei este aceea ca atat Oli cat si Petrescu sunt sub contract cu alte echipe, Al Sadd, respectiv Kuban Krasnodar.

Daca Bursucul ar putea veni din noiembrie, atunci cand se va incheia sezonul din liga a doua a Rusiei, la Olaroiu lucrurile sunt mult mai complicate - are o clauza de reziliere de 500.000 de euro.

Avantaje Olaroiu:

- a mai antrenat in Ghencea de doua ori, cunoaste foarte bine clubul

- a castigat trofee alaturi de Steaua (campionat, semifinala de Cupa UEFA, calificare in grupele Champions League)

- a avut o relatie buna cu Gigi Becali, fiind unul dintre putinii antrenori care i-au facut fata

- nu a avut probleme cu publicul

- cand a fost nevoie, a adus bani de acasa pentru echipa

Avantaje Dan Petrescu:

- a facut performanta cu o echipa mult mai mica - Unirea Urziceni, castigand 8 puncte in grupele Champions League

- cunoaste campionatul intern destul de bine

- cei mai importanti jucatori din perioada Urziceni se afla in Ghencea in acest moment (Galamaz, Brandan, Ricardo, Marinescu, Apostol, Onofras, Stancu, Bilasco)

- ar putea beneficia de sprijinul publicului, fiind cunoscut trecutul sau stelist.

Lista antrenorilor din ultimii 10 ani ai Stelei:

Victor Piturca - 2000-2002

Cosmin Olaroiu - 2002

Victor Piturca - 2002-2004

Walter Zenga - 2004-2005

Dumitru Dumitriu - 2005

Oleg Protasov - 2005

Cosmin Olaroiu - 2006-2007

Gica Hagi - 2007

Massimo Pedrazzini - 2007

Marius Lacatus - 2007-2008

Dorinel Munteanu - 2008

Marius Lacatus - 2009

Cristiano Bergodi - 2009

Mihai stoichita 2009-2010

Victor Piturca 2010

Ilie Dumitrescu 2010.