Belarus a inceput cu dreptul campania de calificare la EURO 2012, invingand Franta cu 1-0 si vrea sa valorifice cele trei puncte obtinute cu inca o victorie, in fata Romaniei. Bernd Stange, selectionerul Belarusului, recunoaste ca victoria de vineri a fost "un cadou" si marturiseste ca meciul cu Romania va fi mult mai greu, deoarece toti se asteapta la o victorie din partea lor.

Bernd Stange, selectionerul BelarusuluiFoto: Agerpres

"Am inceput bine aceasta campanie de calificare. Vrem sa continuam si mai bine, desi, eu cred ca meciul cu Romania va fi mai dificil deoarece toata lumea se asteapta ca noi sa castigam. Rezultatul din Franta a venit pentru noi ca un cadou. Adversarii au fost mai buni decat noi pe teren, dar au pierdut", a declarat Stange la conferinta de presa de luni.

"Am fost surprins de cum au jucat romanii in meciul cu Albania. Acest lucru s-ar putea intoarce impotriva noastra si de aceea trebuie sa ne imbunatatim jocul. Acum trei ani am fost invinsi de Romania cu 3-1, dar de atunci s-au schimbat multe. Nu voi face prea multe schimbari in primul 11. Nu vad motivul pentru care as schimba o formula ce s-a dovedit castigatoare", a adaugat tehnicianul de 62 de ani.

Stange a vorbit si despre obiectivul echipei sale pana la finalul anului: "Telul nostru pentru aceasta toamna este sa obtinem 12 puncte. Trebuie sa castigam toate meciurile acasa, plus cele doua meciuri in deplasare cu Albania si Luxemburg".

Belarus si Romania se intalnesc marti, la Minsk, in cea de-a doua partida a preliminariilor pentru EURO 2012.