Planul patronului Stelei de a avea o tripleta in conducerea clubului este aproape de realizare, Anghel Iordanescu si Ilie Dumitrescu fiiind de acord sa vina in Ghencea. Gica Hagi este momentan marea problema, fostul selectioner nefiind prea hotarat sa revina pe banca tehnica a ros-albastrilor.

Gica HagiFoto: AGERPRES

Conform gsp, Anghel Iordanescu si Ilie Dumitrescu au spus deja ca sunt de acord cu planul lui Gigi Becali de a-i aduce in Ghencea. "E un proiect interesant, suna si arata bine. Cu Iordanescu si cu Hagi ma bag cu ochii inchisi in orice proiect", a declarat Ilie Dumitrescu (Digisport).

Momentan, Hagi nu a acceptat

Problema vine insa de la "Rege", Gica Hagi nefiind convins pana in acest moment sa revina in Ghencea. Fostul capitan al nationalei nu a uitat inca modul in care a fost obligat sa-si dea demisia in 2007, dupa doar cateva etape din campionat.

In cazul in care Hagi refuza pana la urma sa revina la Steaua, planul va cadea, Anghel Iordanescu precizand ca nu vine in Ghencea fara fostul sau elev.

Pentru a evita o numire a lui Hagi ca antrenor la Steaua de catre Becali, aceasta sarcina ii va reveni noului presedinte de la Steaua, Ilie Dumitrescu. "Noul presedinte va alege si managerul si antrenorul” - patronul Stelei.

In alta ordine de idei, fanii Stelei au anuntat ca vor reincepe protestele la adresa patronului, dupa ce in primele etape din actuala stagiune nu l-au mai injurat pe Becali (la cererea fostului antrenor Victor Piturca). "Steaua are mai multa nevoie de suporteri decat are de Iordanescu" - Anghel Iordanescu (gsp).

Antrenorul Stelei trebuie sa fie

Situatia de la Steaua este sintetizata cum se poate mai bine de catre Marius Lacatus, fost tehnician in Ghencea: "Daca Piturca a patit asa ceva, alti antrenori nu au nicio sansa. Ca antrenor la Steaua trebuie sa fii nesimtit!".