Anderson, mijlocasul brazilian al celor de la Manchester United, a fost scos din propriul autoturism (Audi R8) exact inainte ca acesta sa explodeze, informeaza Fox News. Fotbalistul a intrat intr-un zid cu masina, iar in urma impactului a ramas inconstient.

AndersonFoto: manutd.com

Totul s-a intamplat in week-end-ul recent incheiat, pe un drum din Portugalia. Jucatorul celor de la United se intorcea dintr-un club (Sardinha Biba), acolo unde fusese cu inca doi prieteni.

Anderson a scapat de sub control masina si a intrat intr-un zid. In urma impactului, mijlocasul si-a pierdut cunostinta si a fost scos din Audi cu putin timp inainte ca acesta sa explodeze (informatia a fost confirmata si de site-ul oficial al celor de la United).

In acest moment, jucatorul este in afara oricarui pericol, dar a avut nevoie de mai multe ore de spitalizare. In varsta de 22 de ani, Anderson se afla in plin proces de recuperare dupa o accidentare suferita la genunchi.