Brazilia a intrat repede in meci, cu incercarea lui Robinho de a gasi poarta de la 35 de metri (1), dar s-a vazut la fel de iute blocata de puternica formatie africana. Cote D'Ivoire a ocupat centrul si a avut o posesie incurajatoare in primul sfert de ceas. In acelasi timp insa, Drogba si ai sai nu au beneficiat decat doua lovituri libere, laterale, in zone departate, ceea ce demonstra ca mai au de munca pana sa sparga blocajul defensiv al echipei sud-americane.

Foto:

Trupa lui Dunga a avut nevoie de 24 de minute pentru a repune lucrurile in ordinea fireasca: o actiune iute ca un fulger si Kaka (destul de timid in primele minute) a "prelucrat" perfect o minge pentru Luis Fabiano. Angajat in careu, Fabiano a nimerit vinclul cu un sut napraznic.

Pana la pauza, africanii nu s-au mai regasit, iar la reluare au avut parte de un alt "soc": in minutul 51, Luis Fabiano jongleaza cu mingea printre trei jucatori africani, ajunge in centrul careului si suteaza in stanga portarului: scorul devenea 2-0 pentru Brazilia, dupa un gol validat cu multa indulgenta, pentru ca atacantul brazilian comisese de doua ori hent in cursul actiunii...

Cote D'Ivoire se apropie de o veritabila "seara neagra" in minutul 62, cand Elano ridica scorul la 3-0, dupa o pasa sosita de la Kaka. La cateva minute distanta, Elano este faultat si oficialii brazilieni il scot din joc. Incurajati de un arbitraj sovaielnic, africanii continua sa joace dur, iar brazilienii nu raman datori.

Pe acest fond de nervozitate, ivorienii izbutesc sa marcheze la o faza in care Drogba se demarca superb in careul lui Julio Cesar si izbuteste sa arunce mingea in plasa portii (79).

Dupa marcarea acestui gol, ivorienii nu izbutesc sa se mai apropie de buturile lui Julio Cesar, pentru ca Brazilia le "ascunde" mingea. Revin faulturile, iar brazilianul Kaka cedeaza: in minutul 85 vede primul "galben" pentru ca l-a impins pe Yaya Toure, iar doua minute mai tarziu il primeste pe al doilea, implicit pe cel "rosu": il loveste pe Keita in piept, fara minge, incident care este amplificat de caderea teatrala a ivorianului.