Diego Armando Maradona a obtinut prima sa victorie la Mondial in calitate de antrenor, Argentina invingand cu scorul de 1-0 selectionata Nigeriei, prin golul marcat de Gabriel Heinze. Victoria in fata formatiei africane urca echipa Albiceleste pe locul al doilea in Grupa B, elevii lui Maradona fiind la egalitate de puncte cu selectionata Coreei de Sud.

Foto:

Click aici pentru rezumatul meciului Argentina - Nigeria 1-0!

Argentina lui Maradona a fost prea puternica pentru o echipa a Nigeriei saraca din punct de vedere tactic. Sud-americanii au atacat poarta adversa inca din primele minute, tripleta Messi-Higuain-Tevez amenintand constant defensiva africana.

Gabriel Heinze a deschis scorul in minutul 6, dupa o greseala de marcaj a nigerienilor. Veron a centrat din corner, iar Heinze, liber in careul nigerian, a inscris cu o lovitura de cap. De aici, argentinenii au ridicat piciorul de pe acceleratie, Messi avand insa posibilitatea de a inscrie pentru 2-0.

Repriza secunda a adus noi ratari in tabara argentiniana, portarul nigerian Enyeama facandu-se remarcat prin paradele sale. Formatia suedezului Lagerback a avut o tresarire in cea de-a doua jumatate a reprizei secunde, Martins, Uche si Taiwo dandu-le emotii argentinienilor. Defensiva sud-americanilor nu a putut fi insa invinsa, si Maradona obtine prima sa victorie la debutul la CM in calitate de antrenor.

Click aici pentru rezultatele si clasamentul Grupei B de la Mondial!

Statistica meciului Argentina - Nigeria 1-0:

Suturi la poarta: 20-9

Suturi pe poarta: 7-1

Faulturi: 7-8

Posesia balonului: 58-42

Cornere: 10-4

Cartonase galbene: 1-1

Distanta acoperita: 95.326 metri - 93.422 metri

Echipe de start:

Argentina (antrenor Diego Maradona): Romero, Demichelis, Heinze, Samuel, Di Maria, Veron, Mascherano (capitan), Gutierez, Higuain, Messi, Tevez

Rezerve:Pozo, Andujar, Rodriguez, Burdisso, Garce, Otamendi, Bolatti, Maxi, Pastore, Aguero, Palermo, Milito

Nigeria (antrenor Lars Lagerback): Enyeama, Yobo (capitan), Taiwo, Shittu, Odiah, Kaita, Haruna, Etuhu, Yakubu, Obinna, Obasi Ogbuke

Rezerve:Ejide, Aiyenugbu, Afolabi, Echiejile, Brown, Uche, Yussuf, Adeleye, Kanu, Utaka, Martins, Odemwingie