In timp de criza economica, FIFA este generoasa cu echipele participante la Cupa Mondiala de Fotbal, forul mondial marind cu aproximativ 61% fondul de premiere fata de Campionatul Mondial din Germania (2006). Astfel, daca ar fi participat la turneul african, Romania ar fi primit din start 9 milioane de dolari (un milion pentru costurile de pregatire si alte 8 milioane de dolari chiar daca parasea competitia inca din faza grupelor). Marea castigatoare va fi recompensata cu 30 de milioane de dolari, informeaza The Guardian.

Echipa nationala a RomanieiFoto: AGERPRES

Premiile totale de la Cupa Mondiala de Fotbal sunt in valoare total de 420 de milioane de dolari, cu 61% mai mari decat cele de la Mondialul din Germania (2006).

Astfel, campioana va primi 30 de milioane de dolari, vicecampioana va incasa 24, in timp ce semifinalistele vor primi si ele cate 20 de milioane de dolari.

Formatiile calificate in sferturile competitiei vor fi recompensate cu 18 milioane de dolari din partea FIFA.

De asemenea, nationalele care se vor califica din grupe primesc 9 milioane de dolari, in timp ce echipele eliminate inca din prima faza a competitiei vor incasa si ele un cec in valoare de 8 milioane de dolari de la forul mondial.

FIFA a viraj deja cate un milion de dolari pentru fiecare dintre cele 32 de echipe participante, aceasta suma fiind destinata "costurilor de pregatire".

De asemenea, echipele care dau jucatori pentru Cupa Mondiala vor fi recompensate cu 1600 de dolari pe zi, pentru fiecare fotbalist care va evolua la turneul final. In total, 40 de milioane de dolari vor pleca catre cluburile ai caror sportivi participa la turneul final.

Steaua (il are pe Kapetanos), CFR Cluj (Kone), FC Vaslui (Kuciac) si FC Timisoara (Kozac) vor primi bani de la FIFA pentru jucatorii pe care i-au trimis in Africa de Sud.

Pe langa cele 9 milioane de dolari, echpa nationala a Romaniei a mai pierdut bani importanti de la sponsori (ex. Adidas, Ursus etc) si din drepturile de televizare. Ca o comparatie, Italia va incasa peste 30 de milioane de euro din drepturile de transmisie si alte 15 milioane de la Puma (firma care asigura echipamentul campioanei mondiale).

Cupa Mondiala de Fotbal se va disputa intre 11 iunie si 11 iulie.