Dupa ce vanzarile biletelor pentru Cupa Mondiala 2010 au fost sub asteptarile organizatorilor, FIFA a hotarat sa renunte la vanzarea exclusiv online a biletelor pentru turneul final si a pus la dispozitia sud-africanilor, incepand cu ziua de miercuri, 500.000 de bilete. Astfel, suporterii au format imediat cozi interminabile in fata caselor de bilete, unul dintre acestia pierzandu-si viata, in timp ce-si astepta randul, suferind o criza cardiaca.

Vanzarile de bilete pentru CM au fost mult sub asteptari, acest fapt fiind cauzat si de sistemul complicat de achizitionare a biletelor, exclusiv prin site-ul oficial al FIFA. Oficialii si-au recunoscut greseala si au lansat un nou sistem de tichetare.

FIFA a fost de acord, miercuri, sa renunte la vanzarea biletelor exclusiv prin internet si a pus la dispozitia fanilor sud-africani 500.000 de bilete, pe care acestia le pot achizitiona de la diferite case de bilete amplasate in centre comerciale din Africa de Sud. Mii de suporteri au format cozi in fata caselor de bilete, nerabdatori sa-si cumpere un bilet.

"Imi voi pupa biletul atunci cand il voi cumpara. Ultima data cand am mai stat la o asemenea coada a fost cand l-am votat pe Mandela", a declarat un suporter sud-african, care nu a vrut sa-si spuna numele deoarece chiulise de la munca pentru a-si cumpara bilet, informeaza Reuters. Sistemul de ticketing al FIFA a avut o defectiune, de aceea oamenii au trebuit sa stea la coada si pe timpul noptii.

In Cape Town, un barbat in varsta de 64 de ani nu a mai apucat sa-si cumpere bilet deoarece a suferit o criza cardiaca si a murit, tinand in mana bonul de ordine cu numarul 565.

Decizia oficialilor de a schimba modalitatea de vanzare a biletelor a venit dupa ce multi sud-africani au criticat sistemul online, sustinand ca organizatorii exclud din start participarea la CM a persoanelor fara acces la internet, la carti de credit sau care nu au o suma mai mare de bani pentru a-si plati biletele cu cateva luni in avans.

"Suntem incantati de noua initiativa, deoarece au facut acest proces mai usor pentru toata lumea. Am spus intotdeauna ca este important sa facem CM mai accesibil pentru oameni si credem ca aceasta masura este in concordanta cu nevoile fanilor", a declarat boss-ul CM 2010, Danny Jordaan.

In jur de 120.000 de bilete sunt disponibile la pretul de 20 de dolari, acesta fiind cel mai mic pret la CM de multi ani incoace, in timp ce biletul cel mai scump ajunge la 900 dolari. Saptamana trecuta, FIFA a anuntat ca s-au vandut 2.2 milioane de bilete.