Alba-neagra intre LPF si FRF cu derbiul Dinamo - Steaua/ Se va juca pana la urma miercuri

de A.I.     HotNews.ro
Joi, 11 martie 2010, 17:34 Sport | Fotbal

Dinamo - Steaua va avea loc pe 17 martie
Foto: DGP / HotNews.ro
De dimineata, partida Dinamo - Steaua a fost decalata de LPF pentru weekendul 19-21 martie, seara insa, FRF emite un comunicat prin care a anuntat ca nu se modifica nimic si ca programul stabilit va ramane acelasi. Motivul invocat de forul condus de Mircea Sandu este unul simplu: pe 29 martie, cand ar fi trebuit sa se dispute ultima etapa de campionat, se desfasoara amicalul Romania - Ucraina.

De dimineata, Dumitru Dragomir a anuntat tare si sigur: "Acum am facut adresa catre Federatia Romana de Fotbal ca etapa intermediara de miercuri, a XXII-a, sa se decaleze. Deci etapa a XXII-a se va juca in week-end-ul viitor, iar etapa a XXIII-a va deveni intermediara. Aceste doua etape se decaleaza cu trei zile".

La doar cateva ore distanta, seful LPF a anuntat ca pana la urma s-a schimbat modificarea, iar Dinamo - Steaua se va juca, conform programului initial, miercuri, 17 martie.

"In Comitetul Federal am facut propunerea de amanare a etapei, iar dupa am trimis-o in scris, asa cum mi-au cerut cei de la FRF. M-a sunat Mircea Sandu si mi-a spus ca nu pot sa fac asta pentru ca dau peste cap calendarul competitional" - Dumitru Dragomir (gsptv).

Ceea ce LPF a "hotarat" mai mult verbal, dar a sustinut cu tarie, avea sa fie modificat de FRF doar cateva ceasuri mai tarziu. Vechiul program este cel valabil, iar derbiul bucurestean (Dinamo - Steaua) ramane batut in cuie.


Iata aici comunicatul FRF in legatura cu desfasurarea etapei cu numarul XXII:


1. In cadrul sedintei de azi a Comitetului Executiv al FRF s-a hotarat exclusiv reprogramarea etapelor programate la finele acestei saptamani la nivelul Ligilor a II-a si a III-a, precum si la cel al juniorilor si al fotbalului feminin.

2. Singurul for abilitat sa ia decizii in aceasta privinta, a programului competitional, este Comitetul Executiv al FRF.

3. Adresei pe care Liga Profesionista de Fotbal ne-a trimis-o astazi, dupa incheierea sedintei Comitetului Executiv al FRF, privind reprogramarea unor etape din cadrul returului campionatului Ligii I, editia 2009-2010, nu i se poate da curs, din urmatoarele considerente:

- Comitetul Executiv al FRF a stabilit programul semifinalelor Cupei Romaniei-Timisoreana, editia 2009-2010 in zilele de 24 si 25 martie a.c. (turul) si, respectiv, 14 si 15 aprilie (returul), precum si finala competitiei amintite, in ziua de 26 mai a.c., la Iasi, toate acestea regasindu-se si în grila de programe a detinatorului de drepturi TV, conform contractului incheiat de acesta cu FRF. In ziua de 26 mai a.c. este programata, la Iasi, si finala Cupei Romaniei la fotbal feminin;

- Tot pe 26 mai a.c. urmeaza sa se desfasoare, tot la Iasi, Adunarea Generala a FRF, care are pe Ordinea de Zi propuneri de modificare a Statutului;

- In urma aprobarii date de Comitetul Executiv al FRF, echipa nationala a Romaniei va avea un stagiu de pregatire in perioada 24 mai – 5 iunie a.c., care va cuprinde si trei meciuri amicale: contra Ucrainei (pe 29 mai) – contractul fiind semnat, precum si în zilele de 2 si 5 iunie a.c., in cazul ultimelor doua existând intelegeri de principiu, care urmeaza sa se transforme in contracte ferme.

4. Tinand cont de cele de mai sus, programul competitional al returului campionatului Ligii I, editia 2009-2010, ramane neschimbat, la fel si cel al Cupei Romaniei-Timisoreana.


Citeste mai multe despre   























632 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version